Confidenţialitate


Grecia: Vaccinarea anti-COVID pentru persoanele de peste 60 de ani ar putea fi obligatorie. Nevaccinații ar putea primi amenzi lunare | AUDIO


Grecia: Vaccinarea anti-COVID pentru persoanele de peste 60 de ani ar putea fi obligatorie. Nevaccinații ar putea primi amenzi lunare | AUDIO

Grecia vrea să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani și să impună o amendă lunară după data de 16 ianuarie pentru cei care nu au făcut nici măcar prima doză. Amenda ar urma să se aplice automat, lunar, anunță presa elenă.

Grecii care au trecut de 60 de ani și care refuză vaccinarea, după 16 ianuarie trebuie să achite amenzi, anunță premierul Kyriakos Mitsotakis.

„Femei și bărbați, cei peste 60 de ani care nu au fost vaccinați ar trebui până la 16 ianuarie, repet, 16 ianuarie, să-și fi făcut programarea pentru prima doză. Ei vor avea prioritate maximă (…). În caz contrar, se va aplica o amendă administrativă în fiecare lună de 100 de euro (…). Și, prin lege, acești bani vor fi strânși într-un fond special care va finanța spitalele noastre”, a spus Kyriakos Mitsotakis.

Se estimează că 520.000 de persoane de peste 60 de ani sunt nevaccinate în prezent în Republica Elenă

„Nu am absolut nicio îndoială că decizia noastră politică va salva vieți omenești. Pentru că vaccinarea devine mai mult decât obligatorie. Salvează vieți. Este necesar pentru sănătate. Acum este necesar pentru întreaga societate”, a spus șeful Guvernului elen.

Amenda va fi percepută automat de către Autoritatea Independentă pentru Venituri Publice (AADE) – potrivit publicației online Ekathimerini.

„Nu este o pedeapsă. Aș spune că este un preț al sănătății. (…) Decizia mea – repet – înseamnă protecție și nu pedeapsă”, a ținut să sublinieze Kyriakos Mitsotakis.

Ca multe alte țări, Grecia se confruntă cu o creștere a cazurilor Covid și cu anxietatea față de varianta Omicron. Nicun caz cu noua variantă nu a fost confirmat până acum pe teritoriul Greciei.

Sursa foto: Unsplash / Towfiqu barbhuiya

Citește și: Cel puțin 72 de români, inclusiv copii, au rămas blocați în mai multe orașe din Maroc, din cauza suspendării zborurilor comerciale

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează