Confidenţialitate


Grecia își plânge morții: Impresionantă comemorare a victimelor, la Atena


Grecia își plânge morții: Impresionantă comemorare a victimelor, la Atena

Sute de oameni s-au strâns luni seară în piața din fața parlamentului grec pentru a aprinde lumănări pentru cele peste 90 de persoane care și-au pierdut viața în incendiile de săptămâna trecută.

Între timp, premierul grec Alexis Tsipras a vizitat oraşul Mati pentru prima dată de la incendiul devastator care a șters stațiunea balneară de pe hartă.

Premierul a promis și o serie de schimbări, inclusiv combaterea acţiunilor de construire ilegală despre care se crede că ar fi contribuit la agravarea incendiilor.

Mulți greci acuză autoritățile statului că nu au intervenit la timp și nu au gestionat bine situația de criză.

Piata Syntagma s-a umplut de lumânări, mesaje și flori. Cei care au venit în fața parlamentului grec au vrut astfel să își exprime astfel durerea și susținerea pentru familiile victimelor.

„Sunt foarte dărâmată. Foarte tristă. Simt o durere de nedescris”- a spus o femeie venită în piață.

Acțiunea a fost organizată pe rețelele de socializare și a strâns câteva sute de oameni.

91 de persoane au murit în incediile din Grecia și aproape 200de persoane au fost rănite. 14 oameni sunt dați dispăruți.

Foto: ekathimerini.com


Ultimele stiri
Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează