Confidenţialitate


GRECIA: Funcționarii publici, într-o grevă de 24 de ore


GRECIA: Funcționarii publici, într-o grevă de 24 de ore

Ministerul Afacerilor Externe informează românii, care se află sau vor să călătorească în Grecia, că funcționarii publici eleni se vor afla, miercuri, în grevă.

Protestul ar putea perturba traficul vapoarelor, a unor linii de metrou din Atena sau ar putea duce la suspendarea unor trenuri.

“Vapoarele din porturile Pireu, Rafina și Lavrio nu vor circula; metroul din Atena nu va circula pe liniile 2 și 3 (linia 3 realizează conexiunea cu aeroportul internațional Eleftherios Venizelos); trenurile nu vor circula pe tot teritoriul Greciei, cursele feroviare fiind suspendate, inclusiv cursele trenurilor din rețeaua suburbană de transport; autobuzele si troleibuzele din Atena vor circula numai în intervalul orar 09:00 – 21:00”, potrivit unui comunicat MAE.

Românii pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 și cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Atena:+306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro> și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, potrivit sursei menționate.


Ultimele stiri
Sălaj: Polițistă rănită în după ce turla bisericii reformate din localitatea Cehu Silvaniei s-a prăbușit | AUDIO

Proiectul de lege privind modificarea Legii Academiei Române, introdus în procedură de urgență la Senat, este puternic criticat…

Neamț: Trei traficanți de droguri, arestați pentru trafic de droguri. Aceștia mai fuseseră reținuți și anul trecut |…

Accesul minorilor la rețelele sociale: interzis, restricționat sau permis sub 16 ani? România analizează studiile și legislația europeană…

Analistul politic Ion Bogdan Lefter: „PSD-ul e un partid în mare dificultate, cu pierderi de electorat.”/ „Nu cred…

Renovarea secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, amânată. Fundația Metropolis își retrage proiectul după ce Consiliul Județean…

Raportul Comisiei parlamentare pentru controlul SRI: România este o țară sigură, dar mediul informațional rămâne vulnerabil la dezinformare.…

Ministerul Mediului va face verificări în cazul avizului emis de APM Hunedoara companiei Deva Gold pentru mina de…

Curtea de Apel din Napoli a decis ca manelistul Dani Mocanu și fratele său să fie predați autorităților…

Spania a înregistrat în 2025 cel mai mare număr de turiști străini din istorie | AUDIO