Confidenţialitate


Grecia a votat în această dimineață noi legi menite să o salveze de la faliment


Parlamentul grec a adoptat azi noapte noi legi care permit începerea negocierilor pentru împrumutul vital de 86 de milierde de euro de la finanțatorii externi. Este vorba, printre altele, despre modificări ale Codului Civil și legi bancare care vor permite securizarea depozitelor de până la 100 de mii de euro din bănci.

Atât în stradă cât și în Parlamentul de Atena, atitudinea opozanților a fost una mai tolerantă decât săptămâna trecută, când aleșii greci au votat primele reforme dure. De această dată, pentru adoptarea legilor a votat înclusiv fostul ministru de Finanțe, Yanis Varoufakis. În piața Sintagma, câteva mii de greci au protestat, însă doar câteva zeci de extremiști au devenit violenți aruncând sticle incendiare către poliție. În această dimineață, puțin înainte de ora 3 și de vot, premierul Alexis Tsipras a declarat că adoptarea legilor impuse de FMI și marii lideri europeni va evita intrarea în faliment a Greciei și ieșirea din Zona Euro. ,,Am făcut alegeri dificile, iar acum trebuie să ne adaptăm la noua situație,, a spus Tsipras. Următorul pas este deschiderea negocierilor cu FMI, Banca Central Europeană și Comisia Europeană pentru acordarea împrumutului pe trei ani în valoare de 86 de miliarde de euro. Negocierile ar putea începe vineri. Între timp, aseară, înainte de vor, BCE a trimis Greciei încă 900 de milioane de euro, ajutor de urgență pentru aprovizionarea băncilor cu bani cash. Următorul hop pentru Grecia va fi pe 20 august când are de plătit următoarea  rată către Banca Central Europeană,  3,2 miliarde de euro.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează