Confidenţialitate


GRECIA: 1,4 miliarde de euro pentru cetățenii afectați de măsurile de austeritate


GRECIA: 1,4 miliarde de euro pentru cetățenii afectați de măsurile de austeritate

1,4 miliarde de euro va oferi Guvernul grec pentru pensionari și alte categorii de persoane afectate de programele de austeritate, a anunțat premierul grec, Alexis Tsipras, conform Reuters și AFP.

Din suma totală de 1,4 miliarde de euro, aproximativ 720 milioane ar urma să fie distribuite, până la mijlocul lunii decembrie, gospodăriilor ale căror venituri anuale nu depășesc 18.000 de euro pe an, adică un total de 3,4 milioane de persoane.

Alte 315 milioane de euro vor fi alocate pensionarilor, pentru a-i despăgubi pentru că în 2012-2016 au fost obligați să plătească contribuții „incorecte” la sistemul de sănătate.

Suma de 360 milioane de euro va fi plătită companiei de utilități Public Power Corporation, pentru subvenționarea tarifelor favorabile acordate persoanelor cele mai vulnerabile.

Economia Greciei este pe o traiectorie ascendentă, iar performanțele bugetare permit Guvernului să acorde un sprijin financiar suplimentar celor afectați de măsurile de austeritate.

Anul trecut, Tsipras a anunțat în mod surprinzător că Guvernul grec va distribui un ajutor de aproximativ 600 milioane de euro celor cu pensii mici, o decizie care i-a nemulțumit pe creditorii internaționali ai Greciei.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…