Confidenţialitate


GORJ: Un baraj de pe râul Jiu a fost spart. Accesul interzis pentru rafting


GORJ: Un baraj de pe râul Jiu a fost spart. Accesul interzis pentru rafting

Un baraj de pe râul Jiu a fost spart de debitul mare de apă acumulat în ultima vreme de la precipitații, iar cei care administrează Parcul Național Defileul Jiului au trimis atenționări.

Sunt vizați practicanții de rafting cărora li se interzice total accesul în zonă – transmite corespondenta Europa FM, Gabriela Mladin.

Precipitațiile din ultima vreme au crescut nivelul râului Jiu, iar debitul a dus la spargerea barajului de deviere a apei în zona Dumitra.

Administratorii Parcului Național Defileul Jiului au anunțat că urmare a acestei ruperi s-a format o zonă cu risc ridicat pentru practicarea activității de rafting.

Pentru această perioadă erau organizate câteva astfel de activități care cel mai probabil vor fi anulate.

Oricum, la începtul competiției, instructorii își verifică traseu și dacă depistează probleme, reprogramează competițiile.

În urmă cu câteva săptămîni, exact în zona în care s-a rupt barajul, un instructor de rafting a murit, după ce barca în care se mai aflau și alte 8 persoane, s-a răsturnat.


Ultimele stiri
Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează