Gorj: Peste 200 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia protestează la Târgu Jiu, după ce au fost anunțați că nu li se vor prelungi contractele | AUDIO
Sursa foto: Europa FM
Peste 200 de salariați din cadrul Complexului Energetic Oltenia protestează, la această oră, în fața companiei, la Târgu Jiu. Sunt angajați care au contracte de muncă pe perioadă determinată, iar luna aceasta urmează să expire. Conflictul de muncă a izbucnit în momentul în care au fost anunțați că nu li se vor prelungi contractele. Salariații au creat haos pe străzile din jurul companiei, au blocat traficul rutier și a fost nevoie de intervenția polițiștilor de la Rutieră pentru a elibera drumul.
„Nu știm nici noi ce facem, încotro o luăm”, mărturisește o angajată
„În prima fază se discută, așa spun ei, între ghilimele, că trebuie să plece 1.476 de angajați ca să facă o eficientizare. Noi am ținut sistemul energetic național cu acești determinați, care sunt astăzi în Piața Prefecturii și care își spun păsurile și vor să muncească, nu să cerșească”, a spus un angajat.
„Nu știm nici noi ce facem, încotro o luăm. Avem și vârsta pe care o avem, mai ales ca femei, pentru că am auzit că femeile sunt puse pe listă în prima fază. E foarte greu pentru toți, și pentru bărbați. Sunt băieți tineri care au familii, copii. Unde să se ducă?”, spune o angajată.
Deocamdată, conducerea Complexului Energetic Oltenia nu a comunicat nimic privind soluțiile pentru acești angajați.



