Confidenţialitate


Gorj: O fetiță în vârstă de 5 ani a căzut de pe acoperișul unei cabane în stațiunea Rânca


Gorj: O fetiță în vârstă de 5 ani a căzut de pe acoperișul unei cabane în stațiunea Rânca

Fetița fost preluată de salvamontiști și coborâtă din zona montană până la un echipaj al ambulanței care a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Fetița se afla cu părinții în stațiunea Rânca. Conform salvamontiștilor montani, fata, în vârstă de 5 ani, a urcat pe acoperișul unei cabane, cățărându-se pe zăpadă.

Locul prin care a urcat era nedeszăpezit, astfel încât fetița nu și-a dat seama că urcă pe cabană. Apoi, a alunecat de pe acoperiș, picând de la o înalțime de 7 metri.

A fost preluată imediat de salvamontiști și așezată într-o saltea specială cu vacuum pentru imobilizare.

Copila a fost dusă spre spital, iar în localitatea Novaci a fost predată unui echipaj de la ambulanță.

Fetița a fost dusă la Spitalul Judetean de Urgență Târgu-Jiu pentru mai multe investigații medicale, suspecându-se o fractură la coloană. Medicii încă nu au putut da detalii despre starea de sănătate a acesteia.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează