Confidenţialitate


Gorj: Directorul Direcției Agricole prins băut la volan


Gorj: Directorul Direcției Agricole prins băut la volan

Sursa foto: Shutterstock

Directorul Direcției Agricole din Gorj are dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

El a fost prins de polițiști în trafic la un control de rutină.

Alcooltestul a indicat că ar fi consumat băuturi alcoolice.

Valentin Priporeanu, în vârstă de 56 de ani, director al Direcției Agricole Gorj, a fost oprit în trafic de polițiștii din Târgu Jiu, la un control de rutină, efectuat vineri. Directorul terminase programul la serviciu și se îndrepta spre casă.

Când a fost oprit, polițiștii au constatat că acesta mirosea a alcool, iar după ce i-au efectuat testul, aparatul a indicat o concentrație de 0,43 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

A fost dus la Spitalul județean de urgență din Târgu Jiu pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

I-au întocmit și dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.


Ultimele stiri
Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…

Lista miniștrilor propuși de PNL și UDMR pentru Guvernul Mureșan. Cine ar putea face parte din Cabinet |…

Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO

Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru acte false de cetățenie română | AUDIO

Ministerul Sănătății vrea să stabilească reguli de autorizare a astrologiei medicale, Feng Shui-ului și terapiei holografice | AUDIO

Bacău: Copilul de patru ani dispărut în Dofteana a fost găsit fără viață în albia râului Trotuș |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează