Confidenţialitate


Gorj: Carantină la Spitalul din Motru


Gorj: Carantină la Spitalul din Motru

Carantină la Spitalul din Motru, după ce un copil de 4 ani a murit în această dimineață, probabil de meningită, diagnostic pus de 4 medici.

Băiețelul a fost adus la spital noaptea trecută în stare gravă, avea temperatură foarte mare, iar în câteva minute a făcut stop cardiorespirator.

Părinții susțin că până atunci copilul nu a dat niciun semn de boală.

Diagnosticul clar va fi confirmat de medicii legiști după efectuarea necropsiei.

Reprezentanții unității cer populației să nu se panicheze și să se adreseze medicilor de familie dacă consideră că au simptome specifice meningitei.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a închis grădinița la care mergea copilul cât și scoala la care era înscris fratele acestuia.

Vor fi investigați medical toți ceilalți copii și cadrele didactice care au intrat în contact cu acesta.


Ultimele stiri
Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează