Confidenţialitate


Glumă legată de vaccinul anticovid, luată în serios pe grupurile antivax


Glumă legată de vaccinul anticovid, luată în serios pe grupurile antivax

O prezentare care conține în mod evident exagerări, informații false și înglobează fragmente din mai multe teorii ale conspirației a ajuns să fie luată totuși în serios și viralizată ca fiind ”foarte importantă” în numeroase grupuri și pagini anti-vax (împotriva vaccinării).

”Rușii au reușit să scoată nanocipuri din vaccinul Pfizer și au publicat o schemă cu funcții! Te voi plimba prin toate în scurt timp.
Cipul este format din doar 4 procesoare și 4 tranzistoare. Semnalul prin rețeaua de 5 G intră la stânga pe INPUT. Așa te controlează ei.
Puterea se face prin căldura corpului și toate părțile sunt conectate la tensiunea respectivă. Semnalul este procesat în primul procesor cu un filtru de frecvență și tranzistor, care îl întăresc.

Semnalul crescut continuă să meargă către un alt procesor care controlează MT-2 GAIN sau cât de mult impact va avea asupra psihicului tău. Acest control este variabil și îl poate consolida sau reduce la dorință”, scrie unul dintre cei care s-au oferit să explice o imagine care se dorea a fi o farsă, dar a fost luată în serios de adepții teoriei conspirației.

Chiar dacă unele reacții sunt ironice și aduc argumente care demontează punct cu punct ”schema de funcționare” și comentariile celor care cred că vaccinul anticovid aduce cipuri în corp și un control prin 5G, asta nu împiedică răspândirea informațiilor false și îmbogățirea lor cu noi date eronate cu fiecare share.

”Postez pentru credulii care spun că cei ce sunt antivaccinare sunt mincinoși, manipulatori …e.t.c. …”, scrie o doamnă pe un grup dedicat susținătorilor unui partid care a obșinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare.

”Fii atentă aici și nu mai glumi! Treaba e serioasă!”, atrage atenția o altă persoană, care crede că informațiile sunt reale.

O altă persoană intervine și încearcă să explice că este o farsă – ”Un electronist cu mult umor a creat acest text haios. Mă tem doar că, fiind citit de către semidocți îndoctrinați cu conspiratită, aceștia vor lua în serios gluma…”.

Asta nu împiedică un alt distribuitor al informațiilor false să fie convins că răspândește informații de interes public: ”M-am gândit să vin în ajutorul celor anti-vaccin. Și ei trebuiesc informați!”

Imaginea care a pornit ca o glumă și a ajuns să fie luată în serios pe grupurile antivax a fost publicată online în ziua în care a început vaccinarea anticovid în țările Uniunii Europene. Este și ziua în care a fost prezentat prospectul vaccinului anticovid Pfizer-BioNTech (COMIRNATY). Duminică, prima persoană vaccinată la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membru al echipei medicale care, în 27 februarie 2020, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2


Ultimele stiri
Premierul Donald Tusk avertizează că Polonia ar putea ieși din UE, pe fondul tensiunilor interne privind fondurile de…

Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită. Deputat PNL: „Nu va mai fi un…

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Sper că pachetele legislative pentru reforma administrației și pentru relansare economică să fie aprobate…

Reacții internaționale după atacul armat dintr-o școală din vestul Canadei, în care nouă persoane și-au pierdut viața, iar…

Reduceri semnificate la pachetele de vacanță pentru 2026 până la sfârșitul acestei săptămâni. De la ce preț pornesc…

ANSVSA îi încurajează pe copii și părinți să participe la cursurile opționale pentru o alimentație sănătoasă. Cei mici…

Kristof Lajos, supranumit „profesorul de genii”, a fost condamnat definitiv la șapte ani și 10 luni închisoare pentru…

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentații marilor companii americane: Le-am transmis că există toată deschiderea din partea…

Deputatul USR, Alexandru Dimitriu, despre decizia șefei ICCJ de a solicita CCR să sesizeze CJUE privind legea pensiilor…

Piața Victoriei. Invitat este ministrul Dezvoltării, Cseke Attila | AUDIO