Confidenţialitate


GIURGIU: Între 8 și 10 aprilie, timpii de așteptare la granița cu Bulgaria vor fi mai mari


GIURGIU: Între 8 și 10 aprilie, timpii de așteptare la granița cu Bulgaria vor fi mai mari

Timpii de aşteptare pentru autovehicule la punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse vor fi “mult mai mari”, în perioada 8-10 aprilie, perioadă în care autorităţile bulgare vor efectua revizia sistemului informaţional integrat vamal, a anunțat, joi, prefectul judeţului Giurgiu, Nina Carmen Crişu, citată de Agerpres.

“Deja am fost informată în mod oficial, că în perioada 8-10 aprilie, adică exact în perioada de Paşti, la vama bulgară tot sistemul informatic va fi în revizie. Aşa au considerat ei că aceea este perioada când trebuie să îşi facă această revizie, drept pentru care se va lucra doar manual, deci timpii de aşteptare vor fi mult, mult mai mari, asta începând de pe data de 8, deci din ziua de Paşte de după-amiază, până în data de 10 aprilie, la fel, după-amiază. Vom avea o problemă mare pe data de 9 când se vor întoarce din Bulgaria”, a declarat joi, presei, prefectul judeţului Giurgiu.

Conform acestuia, verificarea sistemului informatic se va face “pe toată partea bulgară, nu numai în Giurgiu, şi pe toată graniţa lor cu toate celelalte ţări”.


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează