Confidenţialitate


Gibraltarul, motiv de tensiune între Spania și Marea Britanie


Insula Gibraltar a fost cedată de către spanioli britanicilor în urmă cu 3 secole, pentru a le permite acestora din urmă să dețină controlul asupra strâmtorii care unește Mediterana de Oceanul Atlantic.

Pe vremea aceea, între cele două puteri existau mari rivalități. Până anul acesta, spiritele au fost calme.

În posesia Londrei se află doar insula stâncoasă, nu și apele care o înconjoară, ceea ce le-a permis spaniolilor pescuitul comercial.

Pentru a pertuba această activitate, luna trecută, autoritățile din Gibraltar au aruncat zeci de blocuri de beton în mare, stârnind furia Madridului.

Din cauza acestui recif artificial, s-au format cozi lungi de aşteptare la frontieră, iar Gibraltarul afirmă că spaniolii şi-au multiplicat controlele vamale drept represalii.

Marea Britanie trimite acum 4 nave de război pentru a participa la exerciții pregătite în Mediterana.

Vasele vor trece apoi prin Marea Roşie şi Oceanul Indian spre Golf, unde au programate alte exerciţii cu ţări partenere din această parte a globului.


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează