Confidenţialitate


Germania, Franța și Marea Britanie vor să salveze acordul nuclear cu Iranul


Germania, Franța și Marea Britanie vor să salveze acordul nuclear cu Iranul

Germania intenţionează să menţină implicarea în Acordul nuclear semnat cu Iranul, în pofida apelurilor preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat Guvernul Angela Merkel, conform AFP.

“Ştim că există puncte de vedere diferite între SUA şi ţările europene în privinţa Acordului nuclear iranian”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului Germaniei.

“Noi folosim toate posibilităţile oferite de Acord pentru a avansa spre o soluţie diplomatică. Obiectivul nostru este să salvăm Acordul atomic, deoarece rămânem convinşi că este instrumentul potrivit pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arme nucleare”, a precizat oficialul german.

Franţa şi Marea Britanie s-au pronunţat, de asemenea, în favoarea menţinerii Acordului nuclear cu Iranul. Statele Unite s-au retras din acest Acord în 2018.


Ultimele stiri
Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează