Confidenţialitate


George Simion, un nou mesaj după alegeri. „E doar o bătălie, n-am pierdut războiul. Mi-ați scris mulți că există probe despre fraude. Le așteptăm” | VIDEO


George Simion, un nou mesaj după alegeri. „E doar o bătălie, n-am pierdut războiul. Mi-ați scris mulți că există probe despre fraude. Le așteptăm” | VIDEO

La scurt timp după mesajul lui Călin Georgescu, George Simion a postat un videoclip în care îi îndeamnă pe români „să nu abandoneze lupta”. Candidatul AUR spune că a primit numeroase mesaje de la susținătorii săi cu privire la existența unor „probe despre fraude”.

George Simion: „E doar o bătălie, n-am pierdut războiul”

„Mulțumesc, domnule președinte Călin Georgescu, pentru mesajul pe care l-ați transmis. Vom continua neabătut, cu onoare, cu hotărâre și cu energie. Sunt mult peste cinci milioane de români care au arătat că nu se vând, care merită fiecare strop de energie pe care am pus-o în această luptă pentru poporul român. Mi-ați scris foarte mulți că există probe despre fraude. Le așteptăm. Să știți că fiecare om din secția de vot a fost acolo cu onoare și nu a participat la vreo fraudă — atât oamenii AUR, cât și cei POT, precum și observatorii. Nu avem semnale majore, dar dacă ni le trimiteți, vom face toți pașii procedurali necesari”, a transmis George Simion.

Deși a ieșit pierzător în cursa pentru Cotroceni și și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Nicușor Dan aseară, George Simion spune că „E doar o bătălie — n-am pierdut războiul” și își îndeamnă susținătorii „să continue lupta”.

„Ați răspuns unei chemări și, de aceea, vă cer, împreună cu toată mișcarea suveranistă, să nu abandonați lupta. Am văzut imagini îngrijorătoare cu voi plângând, tăindu-vă pașapoartele — nu trebuie să ne tăiem pașapoartele, ci trebuie să luptăm pentru România din inima noastră. Vă chem să învingem frica prin iubire. Vă chem să aderați la mișcarea suveranistă, să participați în această luptă. E doar o bătălie — n-am pierdut războiul. Putem face mult mai mult. Este momentul să nu deznădăjduim, ci să fim statornici. Unirea face puterea! Continuăm până la capăt”, a mai spus candidatul AUR.

Candidatul independent Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale cu un total de 53,60% din voturile românilor. George Simion, candidat AUR la prezidențiale, a obținut 46,40% din voturile exprimate de cetățeni, potrivit rezultatelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Sursa foto: Inquam/Mălina Norocea

Citește și: Călin Georgescu, primul mesaj după rezultatul alegerilor prezidențiale: „România nu e pierdută, e doar rănită” | VIDEO


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…