Confidenţialitate


George Simion, după exit-poll: „Suntem câștigătorii clari ai acestor alegeri. Revendicăm victoria în numele poporului român” | VIDEO


George Simion, după exit-poll: „Suntem câștigătorii clari ai acestor alegeri. Revendicăm victoria în numele poporului român” | VIDEO

George Simion a oferit primele declarații după rezultatele exit-poll. George Simion, candidat AUR, a obținut 45,1 % din voturi la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025, potrivit rezultatelor Avangarde, citat de Digi24. Nicușor Dan, candidat independent, câștigă 54,9% din voturile alegătorilor.

„Suntem câștigătorii clari ai acestor alegeri. Revendicăm victoria în numele poporului român. Vă rog să lăsați românii care sunt la cozi să își exercite democratic dreptul la vot. Numărătoarea paralelă va asigura identificarea oricăror potențiale fraude. Mulțumim instituțiilor pentru profesionalism și imparțialitate. Le mulțumesc românilor din diaspora care au bătut sute de kilometri pentru a fi alături de țară. Toată suflarea se uită acum la noi. Cei mai importanți sunt oamenii din secțiile de vot. Au existat sondaje și așa-zise exit-polluri, le-am văzut și în primul tur, rog toți membrii din secțiile de vot să nu admită nicio fraudă electorală, acesta este spiritul democrației, nicio fraudă electorală, nici împotriva mea, nici împotriva competitorului meu. Frați și surori din secțiile de vot, ne rugăm pentru voi să fiți puternici și să rezistați până la finalul numărării. Să nu semnați procesele-verbale dacă veți constata nereguli”, a declarat George Simion.

„Este victoria unui om care trebuia să fie președintele României. Este victoria lui Călin Georgescu. El trebuia să fie președintele României. El este președintele României. Și vreau să îi asigur pe toți românii că mă voi ține de cuvânt și domnul Călin Georgescu va ajunge în conducerea țării noastre. Ca președinte al României vom pune preț pe familie și îi vom susține pe cei care își doresc să trăiască în țară și să le clădească în viitor copiilor lor”, a mai declarat candidatul AUR.

„Astăzi am văzut o mobilizare extraordinară. Românii au venit să voteze nu doar cu ștampila, ci și cu sufletul. Le mulțumesc tuturor celor care au stat la cozi, care au apărat fiecare vot. A fost o zi de curaj național, în care am început să ne recăpătăm democrația și respectul cuvenit. Vreau să mulțumesc fiecărui român. Îți mulțumesc ție, părinte sau bunic, noi suntem revanșa ta, a celui care ne-ai lăsat o țară bogată, fără datorii. Vom reconstrui România noastră și tu vei simți în sfârșit respectul pe care îl meriți din partea societății”, a mai spus Simion.

Sursa foto: Inquam/George Călin


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…