Cum sărbătorește generația Z Paștele: „Merg acasă la părinții mei”/ „Mă duc să iau Lumina” | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
- Pentru tinerii generației Z, Paștele înseamnă, în primul rând, revenirea acasă și redescoperirea tradițiilor și a obiceiurilor specifice. Zoomerii, adică cei născuți între 1996 și 2012, spun că preferă să vopsească ouă sau să împletească cozonacul alături de familie, iar sărbătoarea devine un prilej de reconectare cu cei dragi.
Cei mai mulți dintre tinerii cu care am stat de vorbă spun că preferă să petreacă Paștele alături de familie. În cele mai multe cazuri, caută să se reconecteze cu cei apropiați, pentru că nu reușesc să îi vadă atât de des pe cât și-ar dori.
„Sunt obișnuită de mică să-mi petrec Paștele în familie”, a spus o tânără
„Merg acasă la părinții mei, petrec timp cu ei, cu bunica mea”, a spus o tânără.
„Vopsesc ouă alături de mama mea, facem cozonac, facem pască, mergem la biserică. Deși nu sunt o persoană religioasă, cred că avem o cultură foarte frumoasă”, a precizat o altă tânără.
„Sunt obișnuită de mică să-mi petrec Paștele în familie, alături de prieteni și părinți”, a mai spus o tânără.
„Mă întorc acasă, petrec timp cu rudele. Recuperez poate timpul petrecut în familie pe care nu am apucat să-l petrec pe parcursul anului”, a declarat un tânăr.
Țin cont de tradiții mai mult de dragul părinților, a mărturisit un tânăr
Pentru generația Z, Paștele nu mai înseamnă doar tradiții respectate cu sfințenie, ci și alegeri personale.
„De exemplu, eu nu mă duc la Noaptea de Înviere, totuși mă duc să iau Lumina”, a spus un tânăr.
Tinerii ne-au mai spus că fac tot ce se poate pentru a integra obiceiuri pascale care contează pentru cei dragi în modul lor de a sărbători.
„Țin cont de tradiții mai mult de dragul lor, pentru că lor le pasă și îi fac să se simtă bine, așa că de ce să nu fac și eu asta pentru ei”, a mărturisit un tânăr.





