Confidenţialitate


Gelu Duminică, despre declinul demografic: Politicienii noștri au gândit doar în măsuri pentru mandatul lor. Nu am avut politicieni care să se gândească la viitorul țării | VIDEO


Multime de oameni pe strada

Sociologul Gelu Duminică a fost invitatul lui Tudor Mușat în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Populația rezidentă a României s-a redus, față de recensământul anterior, 1.100.000 de persoane. Un declin mai mare de 1 milion de locuitori este imens pentru o populație de 19 de milioane, spun specialiștii.

Cele două cauze care au condus la asta sunt declinul demografic și migrația. Conform datelor, avem o dinamică rural-urban prea puțin sau deloc înglobată într-o viziune de viitor.

„Pare, într-un cuvânt, că societatea românească și-a epuizat resursele de transfer din creștere economică spre calitatea vieții. Și atunci ne putem întreba la ce ne servește să auzim că avem o creștere dinamică, rapidă a PIB-ului pe locuitor într-o populație care el în al 23-lea an de declin. Ce este de făcut?”, spune Tudor Mușat.

Cum am ajuns aici?

„Cred că am început cu dezastrul din perioada comunismului – respectiv politicile nesustenabile de creștere demografică din anii 60-70. Și atunci, acea politică de populare a României dusă de Partidul Comunist nu avea cum să fie sustenabilă și am crescut artificial o populație și în momentul în care a venit căderea, am căzut de foarte sus.

Problema este că orice societate are suișuri și coborâșuri, numai că noi am căzut de foarte, foarte de sus. Atunci, toate sistemele sunt date peste cap: de la sistemul educațional până la sistemul de pensii. De la sistemul de asistență socială până la sistemul de dezvoltare sustenabilă. Oricum, toate sistemele sunt date peste cap. Situația era prevăzută, nu ne-a surprins nimic. Știam că acest lucru va veni, era inevitabil”, a explicat Gelu Duminică la Europa FM.

Gelu Duminică: Când oamenii nu au mai avut presiuni legislative dacă nu fac copii, au început să-și securizeze propria existență și dezvoltare

„România nu a făcut nimic din 1990, de când s-a schimbat regimul, ca să se pregătească pentru această cădere și ca s-o diminueze. Căderea demografică ar fi fost, cu siguranță, dar căderea la noi a fost dezastruoasă.

Și atunci, în momentul în care oamenii nu au mai avut presiunea legislației și pușcăriei dacă nu mai fac copii – pentru că dacă nu făceai copii, până atunci, plăteai taxe mai mari.

Dacă Doamne ferește apelai la avort te duceai la pușcărie. Și când nu au mai avut aceste presiuni, au făcut ceea ce în mod natural voiau să facă: să-și securizeze propria existență, să se gândească la propria dezvoltare și așa mai departe”, a mai explicat sociologul.

Gelu Duminică: Ceea ce poate nu s-a prevăzut în perioada anilor ’90 a fost dorința de a pleca din țară a românilor

„Pe de cealaltă parte, era evident că momentul în care accesul la educație pentru femei crește, accesul la piața muncii crește – ceea ce e și normal în orice societate – vârsta la prima naștere să crească de asemenea.

Adică modelul în care avem copil la 20 și ceva de ani în momentul de față este considerat desuet și marea majoritate a femeilor din România au prima naștere la 28-30-32 de ani. Ceea ce scade foarte mult din perioada fertilă – adică nu mai ai timp biologic să faci 3 copii. Și atunci suntem unde suntem.

Politicul nu a gândit absolut nimic pe zona asta și nu a oferit argumente familiilor să se gândească la mai mulți copii, să aibă credința că își vor crește copiii într-o societate bună. Ceea ce poate nu s-a prevăzut în perioada anilor 90 a fost dorința de a pleca din țară a românilor. Asta a surprins pe toată lumea”, a mai spus Gelu Duminică.

Gelu Duminică: Nu am avut politicieni care să se gândească la viitorul țării

„În ’95 ar fi trebuit să ne dăm seama. În 2006 ar fi trebuit să ne dăm seama ceea ce urmează după ce România va deveni membră UE și în momentul în care dreptul la liberă circulație va fi valabil și pentru cetățenii europeni români. Însă, din nou, politicienii noștri au gândit doar în măsuri pentru mandatul lor.

Aici e problema: noi nu am avut politicieni care să se gândească la viitorul țării. Cum o să arate viitorul țării. Ce măsuri luăm acum astfel încât să securităm un viitor bun peste 10 ani, 15 ani. Toată lumea s-a gândit s-a gândit la măsurile pe care trebuie să le ia pentru a-și securiza poziția și de aici dezastru”, a mai explicat sociologul.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Sociologul Gelu Duminică: Avem cele mai multe mame minore din Europa. Statul nu le ajută | AUDIO


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează