Confidenţialitate


Galați: 300 de amenzi pentru consum de semințe în locuri publice, de la începutul anului (AUDIO)


Galați: 300 de amenzi pentru consum de semințe în locuri publice, de la începutul anului (AUDIO)

Gălățenii care sparg semințe și scuipă cojile pe stradă, mai degrabă plătesc amenda decât să facă curățenie!

Autoritățile din Galați au venit cu o idee originală pentru a-i face pe „sportivi” să se retragă din „campionatul” desfășurat în aer liber. Cine este prins că mănâncă semințe în public și aruncă cojile pe jos va avea două opțiuni: va plăti o amendă de 700 de lei sau va face curat.

Decizia a fost luată de Consiliul Local Galați și a început deja să fie pusă în aplicare.

De la începutul anului, polițiștii locali gălățeni au dat trei sute de amenzi pentru consum de semințe în locuri publice.

Doar 16 din acestea s-au transformat în avertismente, întrucât vinovații au acceptat să ia mătura și să curățe mizeria pe care au lăsat-o în urmă.

În urmă cu doi ani, primarul din Giurgiu, Nicolae Barbu, a anunțat prin plăcuțe montate în parcuri și locurile cele mai circulate locuri din oraș că e interzis consumul de semințe, iar cei care nu respectă regula vor primi amenzi între 50 și 200 de lei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează