Confidenţialitate


Galați: 18 ani de închisoare pentru incendiatorul oamenilor străzii


Galați: 18 ani de închisoare pentru incendiatorul oamenilor străzii

Tribunalul din Galați l-a condamnat pe Ștefan Alexandru, zis „Nazistul” la 18 ani de închisoare, pentru dublu omor calificat prin cruzimi.

Totodată, instanța l-a obligat pe inculpat la plata a 33.000 lei, cheltuieli de spitalizare pentru cele două victime ale sale, la care se adaugă 3.500 lei cheltuieli de judecată.

În acest caz, nu au fost solicitate despăgubiri civile în numele victimelor.

De asemenea, în baza codului penal, Tribunalul îl obligă pe inculpat la tratament medical de specialitate pe durata executării pedepsei, până la însănătoşire sau până la ameliorarea afecţiunilor, care să înlăture starea de pericol public.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța ierarhic superioară.

În noaptea de 20 spre 21 octombrie 2016, în jurul orei 3.00, doi bărbați din Galați, care trăiau sub cerul liber, au fost incendiați în timp ce dormeau pe stradă.

Una dintre victime a suferit arsuri pe trei sferturi din suprafața corpului, cealaltă pe circa 35-40%.

Incendiatorul a fost arestat cinci zile mai târziu, însă ambele victime au decedat ulterior.


Ultimele stiri
Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO