Confidenţialitate


Gadget news: Sistem inteligent de aer condiţionat pentru pat


Gadget news: Sistem inteligent de aer condiţionat pentru pat

Se numeşte BedJet şi încălzeşte sau răcoreşte, după cum vrei, poate face cald şi rece separat în partea fiecăruia de pat, e într-atât de inteligent încât ştie să ridice temperaturta la culcare, ca să adormi repede, s-o coboare uşor peste noapte, ca să-ţi menţină somnul profund şi odihnitor, şi s-o ridice din nou spre dimineaţă, ca să te trezeşti perfect odihnit. Are senzori care interpretează permanent temperatura mediului ambiant şi determină aparatul să reacţioneze imediat.

Este un aparat portabil de aer condiţionat care intră sub pat, foarte silenţios şi cu un sistem cu totul aparte de difuzare a aerului.

Are o duză care se fixează la marginea saltelei şi, graţie unor difuzoare speciale de flux aerian, creează o pătură subţire de aer condiţionat între saltea şi plapumă. Aparatul are o telecomandă care gestionează sistemul prin bluetooth şi poate fi comandat şi prin aplicaţii de Apple şi Android.

Poţi face economii, pentru că nu mai e nevoie să ţii aerul condiţionat al casei pornit noaptea, ca să treci peste nopţile de vară, e mult mai mic, mai eficient şi mai economic.

Pe Kickstarter mai are 10 ore până se termină finanţarea – e vorba de generaţia a doua a sistemului, mult îmbunătăţită. Au cerut 24.000 de dolari, au strâns 1.23 de milioane.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează