Confidenţialitate


Gabriela Szabo, după destituirea de la CSM București: Fără a exista o bază documentară, decizia apare ca motivată de aspecte aflate personal de domnul Primar


Gabriela Szabo, după destituirea de la CSM București: Fără a exista o bază documentară, decizia apare ca motivată de aspecte aflate personal de domnul Primar

Destituită de primarul general al Capitalei de la conducerea clubului CSM București, Gabriela Szabo a reacționat într-un mesaj publicat pe Instagram.

“Am observat în spațiul public, respectiv pe rețeaua de socializare FB, anunțul domnului Primar Nicușor Dan în ce privește schimbarea conducerii CSM, inclusiv prin ‘detasarea’ mea. Fără a exista o bază documentară, decizia apare ca motivată de aspecte aflate personal de domnul Primar ‘din interior’ (al clubului). Aceiași angajați pe ale căror spuse este întemeiată decizia anunțată au pierdut în instanță dosare inițiate ca urmare a defăimării mele sau a activității mele”, scrie fosta sportivă.

“Nu sunt o persoană conflictuală, de aceea voi urmări desfășurarea acestei proceduri, bineînțeles așteptându-mă să fie una transparentă, în egală măsură analizând legalitatea acesteia.
Fac această precizare întrucât, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al CSM, nu am participat la întâlnirile domnului Primar cu membrii Consiliului”, adaugă Gabriela Szabo.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Gabriela Szabo (@gabriela.szabo75)

“Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi. Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie al CSM Bucureşti, iar concluzia a fost clară – schimbarea e necesară. Actuala conducere a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos (decizii pripite şi fără consultare, dar şi tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relaţiile interne, abordări conflictuale în interacţiunile cu şefii secţiilor sportive)”, a transmis Nicuşor Dan.

În urma semnalelor primite din interior, edilul va trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM Bucureşti.

“Precizez că am toată preţuirea pentru performanţele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o priveşte activitatea ei în fruntea CSM Bucureşti”, conchide Nicușor Dan.


Ultimele stiri
Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, înaintea consultărilor de la Cotroceni: „Noi avem o decizie luată”. Despre alegerile anticipate: Am…

Lipsă de fonduri la Ministerul Sănătății. Soluția de avarie: se vor lua bani de la unele programe pentru…

Becuri auto halogen, LED sau xenon: ce variantă alegi? (P)

Magazin metalic la cheie Frisomat: soluția rapidă pentru spații comerciale moderne (P)

OSB în renovări: ghid practic pentru placarea pereților și amenajările interioare (P)

Top 10 piese de mobilier esențiale într-un cabinet stomatologic (P)

Scandal în Comisiile de apărare din Parlament. Dan Tănasă acuză implicarea României în războiul cu Rusia. Îl contrazic…

Scenariul alegerilor anticipate. Ce spun eurodeputații despre un nou scrutin: „Pericolul extremist va crește dacă vom pune un…

Pierderea masei musculare ar putea crește riscul de demență, arată un studiu. Cercetători din cinci țări subliniază importanța…

Căsătoriile și conviețuirile forțate vor fi pedepsite penal. Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează