Confidenţialitate


Gabriela Firea vrea să dea 1.000 de euro pentru donatorii de plasmă vindecaţi de COVID-19


Gabriela Firea vrea să dea 1.000 de euro pentru donatorii de plasmă vindecaţi de COVID-19

Gabriela Firea anunţă că va introduce pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului București un proiect în baza căruia pacienţii trataţi de COVID-19 care donează plasmă ar urma să beneficieze de un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă sau pentru medicamente.

“Am scris un proiect dedicat acestei nevoi stringente, împreună cu medicii de la Administraţia Spitalelor, pe care îl voi adăuga joi pe ordinea de zi a Consiliului General. În esenţă, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienţi trataţi să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuţii, argumente umanitare. În plus, la acest efort vom adăuga şi un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă şi/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului, dar şi alte produse necesare”, a anunțat Gabriela Firea, marţi, pe Facebook.

Ea a menţionat că, în mod normal, legislaţia privind donarea nu prevede şi stimulente financiare, dar pandemia de COVID-19 reprezintă o situaţie de excepţie.

“Suntem în pandemie, deci într-o situaţie excepţională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislaţia privind donarea nu prevede şi stimulente financiare, acum suntem într-o situaţie de excepţie. Prin urmare, este nevoie de o excepţie de la lege, pentru a salva cât mai multe vieţi! Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice şi cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior: salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecţiei COVID-19”, a mai scris Gabriela Firea.

Potrivit cifrelor disponibile la această oră, pe teritoriul României s-au vindecat până acum 30.311 de persoane, ceea ce înseamnă că, dacă poiectul ar trece, ar presupune un buget de 30.311.000 de euro.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează