Confidenţialitate


Gabriela Firea vrea ca Metroul să treacă în subordinea Primăriei Capitalei


Gabriela Firea vrea ca Metroul să treacă în subordinea Primăriei Capitalei

Primarul general a Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marți că mobilitatea regiunii Bucureşti-Ilfov poate fi îmbunătăţită şi prin transferarea metroului la Primăria Municipiului Bucureşti, care poate să îşi asume toate investiţiile necesare.

“Am făcut această solicitare, printr-o decizie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca metroul să fie transferat la Primăria Generală a Capitalei, nu doar pentru a ne prinde o floare la butonieră. Noi suntem primii interesaţi să investim, să grăbim lucrările, spre exemplu la magistrala Drumul Taberei, şi să urgentăm ceea ce abia acum se demarează şi cu paşi foarte mici faţă de necesităţi – metroul către aeroportul internaţional. Facem apel încă o dată la autorităţile centrale să înţeleagă faptul că mobilitatea regiunii Bucureşti-Ilfov poate fi îmbunătăţită şi prin transferarea metroului la Primăria Capitalei, iar noi ne asumăm toate investiţiile”, a declarat marţi Firea, citată de A.

Ea a precizat că principala problemă în regiunea Bucureşti-Ilfov ţine de mobilitate.

“Suferim însă – şi o spun cu toată responsabilitatea – de o bună colaborare cu unele instituţii guvernamentale. Eu sper ca după toate întâlnirile pe care le-am avut în această perioadă să dărâmăm acest zid, să dărâmăm această blocadă. Metroul peste tot în lume este parte a transportului local”, a spus Firea.

Ea a vorbit şi despre necesitatea urgentării lucrărilor la centura ocolitoare a Capitalei.

“Şi eu, ca senator de Ilfov, împreună cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, am fost şi împreună şi separat – deşi facem parte din familii politice diferite, dar interesul cetăţeanului este pe primul plan şi asta trebuie să demonstrăm în fiecare zi, nu lupta politică sterilă, care nu duce la nimic bun – am luptat cu toţii împreună pentru dinamizarea lucrărilor la centura ocolitoare a Capitalei. Din nefericire, nici acest lucru nu putem să spunem că este unul bifat, realizat”, a arătat Firea.

Primarul general al Capitalei participă marţi la seminarul “Împreună pentru dezvoltare durabilă – Dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov”, organizat de Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Secretariatului General al Guvernului, la Primăria Municipiului Bucureşti.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează