Confidenţialitate


Gabriela Firea: Calea Victoriei va deveni pietonală, în preajma sărbătorilor pascale


Calea Victoriei ar urma să devină pietonală la sfârșit de săptămână, în preajma sărbătorilor pascale, a anunțat, miercuri, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care a subliniat, totodată, că în privința Centrului Vechi sunt necesare măsuri de ‘igienizare, ecologizare și înfrumusețare’.

Gabriela Firea a mai spus că pe Calea Victoriei vor fi amenajate și scene pentru spectacole, însă doar la sfârșitul săptămânii, de vineri seara până duminică seara.

Ea a precizat că Primăria are în vedere un regulament, în baza căruia proprietarii care dețin spații în zonele centrale să nu aibă voie să le țină neînchiriate, iar în cazul în care preferă să nu le închirieze, să amenajeze vitrinele.

Primarul general a subliniat că în privința Centrului Vechi sunt necesare mai multe măsuri de igienizare, ecologizare și înfrumusețare. Astfel, la solicitarea celor care administrează terasele din această zonă, vor fi amplasate mai multe tomberoane, vor fi sporite efectivele Poliției Locale.

“În imobilele de deasupra teraselor se vor lua toate măsurile pentru ca acele familii care locuiesc acolo să păstreze curățenia orașului și să nu mai fie situații — așa cum s-a întâmplat în primăvara și vara trecută — în care turiști sau chiar bucureșteni se aflau în zonă pentru a se relaxa, iar deasupra se aruncau gunoaie pe balcon, mirosea foarte urât, ca să nu mai spun că apăreau rozătoare”, a adăugat Gabriela Firea.

Firea a atras atenția asupra faptului că în zona centrală există numeroase vitrine “nespălate, neîngrijite”.

“Vom începem în forță și curățarea trotuarelor, străzilor, stațiilor RATB, chiar a mijloacelor de transport în comun. Dar și curățenie în toate parcurile, vopsea pentru toate băncile, repararea tuturor locurilor de joacă pentru copii, pentru a preîntâmpina posibile accidente”, a susținut Firea.


Ultimele stiri
Accident feroviar în Galați: Patru persoane au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează