Confidenţialitate


Gabriel Oprea a contestat decizia CNATDCU privind lucrarea sa de doctorat


Gabriel Oprea a contestat decizia CNATDCU privind lucrarea sa de doctorat

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a contestat decizia dată de CNATDCU potrivit căreia lucrarea sa de doctorat este un plagiat.

Consiliuul de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a stabilit cu unanimitate de voturi, în 1 august, că fostul vicepremier a copiat pasaje întregi în lucrarea susținută în 2000. Instituția a propus atunci retragerea titlului de doctor. O comisie a CNATDCU va analiza contestația în cel mult 10 zile.

Gabriel Oprea susține că a respectat toate normele atunci când a scris lucrarea. O investigație a jurnalistei Emilia Șercan arată că fostul ministru a copiat pasaje întregi fără să citeze sursa. Inclusiv istoricul Nicolae Iorga este preluat fără să fie citat.


Ultimele stiri
Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…