Confidenţialitate


Fuziunea între PMP și UNPR, validată, astăzi, printr-un congres extraordinar, la Parlament


Fuziunea între PMP și UNPR, validată, astăzi, printr-un congres extraordinar, la Parlament

Noul Partid Mișcarea Populară, rezultat din fuziunea cu UNPR va fi condus de Traian Băsescu. Fostul lider al UNPR, Valeriu Steriu și Eugen Tomac vor ocupa funcția de președinte executiv.

Formațiunea va păstra însemnele electorale și imnul Partidului Mișcarea Populară. Va avea cel puțin 2500 de consilieri locali, peste 50 de consilieri județeni și peste 130 de viceprimari și va deveni al treilea grup parlamentar din Camera Deputaților. Partidul Mișcarea Populară va avea 35 de parlamentari, la care se vor adăuga, potrivit unor surse citate de news.ro, alți 10 deputați, care nu se vor înscrie însă în partid.

La auzul veștii că partidul va fuziona cu Mișcarea Populară, foarte mulți membri ai UNPR au părăsit formațiunea. Printre ei și membrii organizației de tineret, care au decis să migreze la PSD, după cum a anunțat președintele tinerilor din UNPR, Cezar Stancu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Actorul Mihai Mălaimare și-a dat și el demisia din partid și a spus că a fost un dobitoc atunci când a semnat adeziunea. Și nu e singurul care și-a anunțat plecarea din partid. Actrița Cezara Dafinescu a explicat că nu o reprezintă Traian Băsescu, iar Alexandru Arșinel a spus că s-a considerat în afara partidului după ce Gabriel Oprea a părăsit conducerea UNPR. Și senatorul Ilie Năstase a spus că își va da demisia din partid, deoarece consideră că membrii UNPR ‘’se împrietenesc cu dracul’’.

Atât PMP cât și UNPR s-au format prin desprinderea din alte formațiuni politice. Partidul Mișcarea Populară a fost înființat în 2013, de Traian Băsescu, nemulțumit că la conducerea PDL a fost reales Vasile Blaga și nu Elena Udrea.  UNPR a fost fondat în 2010 de Gabriel Oprea, la doi ani după ce mai mulți parlamentari PSD, PC și PNL s-au desprins din partidele din care făceau parte și s-au constituit ca grup independent.

 


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează