Confidenţialitate


Fostul președinte al Consiliului Județean Brăila va fi eliberat din închisoare


Fostul președinte al Consiliului Județean Brăila va fi eliberat din închisoare

Fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul “Mită la PSD”, va părăsi astăzi Penitenciarul Focșani, după un an și 3 luni petrecute în spatele gratiilor.

Potrivit corespondentului Europa FM, Claudia Toader, Bunea Stancu a fost eliberat condiționat printr-o hotărîre a Tribunalului Vrancea, definitivă, ca va fi pusă în executare de îndată ce va fi comunicată unității de detenție.

Fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost încarcerat la Penitenciarul Focșani în aprilie 2015, după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul “Mită la PSD”.

La mai puțin de un an petrecut în spatele gratiilor, în februarie, a făcut prima cerere de leiberare condiționată. Aceasta a fost respinsă în toate fazele. Luna trecută, o nouă cerere a fost respinsă, după care a fost reanalizată, în urma contestației.

De data aceasta Judecătoria Focșani a dispus liberarea condiționată a brăileanului, soluție pe care procurorii DNA au contestat-o. Azi a fost ultima fază a procesului, și a avut ca rezultat respinegrea contestației DNA de către Tribunalul Vrancea. Decizia este definitivă, ceea ce înseamnă că Bunea Stancu părăsește închisoarea.

Un document de la instanță este așteptat la Penitenciarul Focșani, iar fostul președinte al Consiliului Județean Brăila va ieși pe porțile închisorii, cel mai probabil, până-n ora 19.00.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea ca preşedinte al organizaţiei judeţene  a PSD Brăila pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA.

Banii urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează