Confidenţialitate


Fost ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi va fi eliberată condiționat


Fost ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi va fi eliberată condiționat

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, va fi pusă în libertate.

Decizia a fost luată de Tribunalul Cluj, care a respis contestaţia procurorilor la precedenta hotărâre a Judecătoriei Gherla privind liberarea condiţionată a acesteia.

Monica Iacob Ridzi ar urma să fie eliberată chiar în cursul zilei de astăzi (miercuri, 22 noiembrie) .

La sosirea la instanţă, fostul ministru nu a făcut declaraţii, însă a vorbit avocatul său, care a spus că Ridzi suferă de 15 afecţiuni.

Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi a fost încarcerată la Penitenciarul Gherla.

Judecătoria Gherla a decis în 27 octombrie liberarea condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi, însă decizia a fost atacată de procurori.

Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată în 2015 la cinci ani de închisoare în dosarul ”2 Mai”, în care a fost judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic.

Alături de Ridzi, în acelaşi dosar, au fost judecate şi condamnate alte 11 persoane, foşti angajaţi ai ministerului Tineretului, administratori de firme, colaboratori.

Ea a fost găsită vinovată după ce procurorii DNA au acuzat-o că a plătit în 2009 servicii fictive unor companii preferenţiale, pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului, şi astfel a adus un prejudiciu de peste 600.000 de euro Ministerului Turismului.


Ultimele stiri
Un avion al companiei HiSky s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă la 30 de minute după decolare. Comandatul…

Bistrița-Năsăud: Trei persoane reținute într-un dosar de frauda cu ajutoarele pentru încălzire | AUDIO

Timiș: 7 bărbați sunt acuzați că ar fi violat mai multe fete în vârstă de 14 ani. 6…

Peste 1000 de elevi petrec zilele acestea vacanța de schi în cea mai veche stațiune din țară. La…

Intervenții în desfășurare în mai multe județe din sudul și sud-estul țării. Departamentul pentru Situații de Urgență, alături…

Drumuri închise din cauza viscolului și ninsorii abundente. Șoferii sunt sfătuiți să evite deplasările dacă nu sunt absolut…

NASA va lansa misiunea Artemis II la începutul lunii martie. Cât timp vor avea la dispoziție astronauții pentru…

Bacteria Clostridium perfringers a fost identificată din nou în apa de la Curtea de Argeş | AUDIO

Care sunt noutățile din programa de Limba și literatura română pentru elevii de clasa a IX-a. Elevii vor…

Premierul Bolojan se va întâlni pe 26 februarie cu preşedinta Comisiei Europene. Aspectele legate de implementarea PNRR, în…