Confidenţialitate

Fondul Scaunelor Rulante: primul program care oferă gratuit scaune rulante adaptate persoanelor cu dizabilități locomotorii din România

Fundația Motivation România lansează campania de donații prin SMS pentru Fondul Scaunelor Rulante: primul program care oferă gratuit scaune rulante adaptate persoanelor cu dizabilități locomotorii din România.

Oricine poate susține campania prin trimiterea unui SMS în valoare de 2 euro/lună, cod ACTIV, la numărul scurt 8844. Campania are drept obiectiv strângerea a peste 30.000 euro din donații, în primele trei luni, pentru a oferi gratuit 300 de scaune rulante potrivite persoanelor cu dizabilități locomotorii din România.

Prin această campanie, Fundația Motivation România își propune să atragă un număr cât mai mare de donatori din categoria persoanelor fizice, care să contribuie recurent la Fondul Scaunelor Rulante. Cu ajutorul acestor susținători, Motivation poate dona, an de an, cel puțin 1.000 de scaune rulante personalizate copiilor și adulților, la nivel național.

În România, sistemul public de sănătate acoperă, odată la 3 ani, costul unui scaun rulant. Suma decontează un scaun rulant de slabă calitate, nepotrivit abilităților și nevoilor celor mai mulți utilizatori. Organizația Mondială a Sănătății consideră scaunul rulant „o componentă vitală a reabilitării […] acesta trebuie să corespundă cerințelor individuale ale utilizatorului și mediului în care acesta trăiește” (OMS, Perspective Internaționale asupra leziunii medulare, 2013, p. ix). Scaunul rulant este utilizat de copii și adulți care au dificultăți de deplasare datorită unor afectări ale sănătății, temporare sau permanente, inclusiv amputații, artrită, poliomielită, distrofie musculară, leziune medulară, spina bifida, accident vascular cerebral sau dizabilități de vedere. Ele sunt, de asemenea, utilizate de persoanele vârstnice. Scaunul rulant adaptat nevoilor și abilităților utilizatorului are un impact semnificativ asupra independenței și incluziunii utilizatorului, și reduce nevoia de asistență din partea celor din jur. Scaunul rulant este un element esențial pentru participarea la educație și muncă, și contribuie la o mai bună sănătate și calitate a vieții (OMS și USAID, Document de poziție privind furnizarea dispozitivelor de mobilitate în țări cu resurse limitate, 2011, p.7).

„Sunt pantofi care te duc departe! La fel și scaune rulante! este mesajul campaniei de donare prin SMS. Acesta face referire la dreptul fiecărei persoane care are nevoie de scaun rulant de a primi echipamentul corespunzător. Așa cum un pantof trebuie să fie pe măsura celui care îl poartă, potrivit pentru a escalada munți sau pentru a merge la petreceri, scaunul rulant trebuie să se potrivească stilului de viață sau mediului în care trăiește cel ce îl folosește. Un scaun rulant potrivit este un drept esențial, fără de care copiii și adulții cu dizabilități locomotorii nu pot merge la școală, la muncă sau la alte activități alături de familie și prieteni. Trimițând cuvântul ACTIV printr-un SMS de 2 euro/lună la numărul 8844, cu toții contribuim la redarea independenței și a speranței într-o viață activă și împlinită pentru copiii și adulții cu dizabilități locomotorii”, a declarat Cristian Ispas, director general al Fundației Motivation România.

Numărul scurt 8844 este obținut prin aplicația donatie.ro, proiect al Asociației pentru Relații Comunitare. Acesta este valabil în rețelele de telefonie mobilă Orange România, Digi Mobil, Telekom România, Vodafone România.

Organizația Mondială a Sănătății
(OMS, Raportul mondial privind dizabilitatea, 2011) estimează că 15% din populația unei țări trăiește cu o dizabilitate, iar dintre aceștia, 10% au nevoie de un scaun rulant (Ghidul privind furnizarea Scaunelor Rulante, 2008). În consecință, aproximativ 1,5% din populația oricărei țări are nevoie de un astfel de dispozitiv de mobilitate. În România nu există statistici oficiale, însă prin aplicarea statisticilor OMS reiese că aproximativ 300.000 de persoane au nevoie de un scaun rulant.

Campania de donații prin SMS a fost conturată în cadrul proiectului „8 ore peste program pentru o cauză bună” al Fundației Comunitare București. Reprezentanții Fundației Motivation România au lucrat alături de un grup de voluntari specialiști, care continuă să susțină organizația pe durata campaniei.