Confidenţialitate


Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, scapă de acuzațiile de viol


Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, scapă de acuzațiile de viol

După 7 ani de la începerea anchetei care îl viza pe Julian Assange, procurorii suedezi au anunțat că renunță la acuzațiile de viol.

Cu toate acestea, australianul în vârstă de 45 de ani riscă să fie arestat dacă părăsește Ambasada Ecuadorului din Londra, unde se află din 2012.

Avocatul lui a anunțat că va cere, pentru a doua oară, azil politic în Franța. Prima solicitare de acest fel i-a fost respinsă de președintele Francois Hollande.

Julian Assange a devenit cunoscut în lumea întreagă, după ce în 2006, a fondat site-ul Wikileaks, unde a publicat, între altele, informații despre descărcarea deșeurilor toxice în Africa și mai târziu, în 2010, a făcut publice peste 500.000 de documente militare secrete despre implicarea Statelor Unite în războaiele din Irak și Afganistan.

În același an, o suedeză în vârstă de 30 de ani l-a acuzat de viol, iar pe numele lui Julian Assange a fost emis mandat european de arestare. Australianul a negat aceste acuzații și a refuzat să meargă la Stockholm pentru a da explicații în fața procurorilor suedezi, de teamă că va fi extrădat în Statele Unite.

Recompensat cu numeroase premii pentru jurnalism după dezvăluirile făcute, Julian Assange s-a refugiat din 2012 la Ambasada Ecuadorului din Londra. De altfel, el a obținut azil politic în Ecuador.

Poliția metropolitiană din Londra avertizează însă că dacă va părăsi ambasada riscă să fie arestat.

Pe numele lui Julian Assange există încă un mandat de arestare emis, de data aceasta de poliția britanică, pentru că nu a respectat condițiile eliberării pe cauțiune. Acuzat de viol, australianul fusese arestat în Londra și după 10 zile de detenție, a fost plasat în arest la domiciliu timp de 550 de zile.


Ultimele stiri
Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează