Confidenţialitate


FNSA, despre restructurările de la Guvern: Acțiune ilegală și abuzivă. Noni Iordache: Vom ataca în instanță măsurile. Vom înștiința Comisia Europeană | AUDIO


Sursa foto: Shutterstock

Federația Naţională a Sindicatelor din Administrație-FNSA şi Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului României  susțin că renunțarea la 40 la sută a angajaților din aparatul guvernamental este un proces demarat de urgență, ilegal și abuziv, fără consultare reală și cer reluarea procesului de reorganizare. De asemenea, sindicaliștii avertizează că vor ataca în instanță deciziile și vor sesiza instituțiile europene competente, inclusiv Comisia Europeană, pentru demararea procedurii de infrigement împotriva statului român. 

”Prin lipsa dialogului real cu partenerii sociali, se încalcă flagrant principiile statului de drept și se creează premisele unui comportament arbitrar și autoritar, incompatibil cu normele democratice. Instituția pe care o conduceți nu este o proprietate privată, iar funcția publică presupune respectarea drepturilor constituționale și a legislației naționale și europene, nu administrarea discreționară a resurselor umane și instituționale” transmit cele două organizații într-un comunicat de presă.

Președintele Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, Noni Iordache, anunță că va ataca în instanță deciziile Executivului de reorganizare a Cancelariei prim – ministrului pe care le cataloghează drept epurare politică, mascată de aparența austerității.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

De-altfel, șeful sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, ar urma să fie printre cei disponibilizați de la Cancelaria prim-ministrului.

”Dorinţa de eliminare a salariaţilor incomozi, care au îndrăznit să protesteze, să semnaleze abuzuri sau nedreptăţi se manifestă prin executia administrativă, cu motivaţie politică, a liderului de sindicat. Departamentul este desfiinţat. România se îndepartează cu paşi repezi de valorile democratice” mai transmit sindicaliștii.

Comunicatul FNSA și SAALG:

” Federația Naţională a Sindicatelor din Administrație-FNSA şi Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului României – SAALG atrag atenţia, cu fermitate, că procesul de reorganizare instituţională, demarat de urgenţă, fără consultare reală, reprezintă o acţiune ilegală şi abuzivă, deoarece încalcă inclusiv prevederile Contractului colectiv de muncă, respectiv ale Acordului colectiv aflate în vigoare.

Prevederile acestor convenţii colective vin să întărească alte reglementări din legislaţia naţională, precum şi demersurile Uniunii Europene pentru susţinerea şi respectarea acestora – Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene sau Directiva privind informarea și consultarea lucrătorilor.

Considerăm că ignorarea acestor obligații legale și a principiului dialogului social subminează valorile democratice ale unei administrații responsabile și afectează grav credibilitatea unui Guvern care se autodefinește ca fiind „pro-european”.

Prin lipsa dialogului real cu partenerii sociali, se încalcă flagrant principiile statului de drept și se creează premisele unui comportament arbitrar și autoritar, incompatibil cu normele democratice. Instituția pe care o conduceți nu este o proprietate privată, iar funcția publică presupune respectarea drepturilor constituționale și a legislației naționale și europene, nu administrarea discreționară a resurselor umane și instituționale.

Aşa cum am evidenţiant în comunicatele de presă anterioare, nu asistăm la o reforma reală şi transparenţă decizională, ci asistăm la o epurare politică, organizată şi mascată de către aparenţa austerităţii şi responsabilităţii. Dorinţa de eliminare a salariaţilor incomozi, care au îndrăznit să protesteze, să semnaleze abuzuri sau nedreptăţi se manifestă prin executia administrativă, cu motivaţie politică, a liderului de sindicat. Departamentul este desfiinţat. România se indepartează cu paşi repezi de valorile democratice.

În consecință, FNSA și SAALG:
1. contestă, în mod ferm, toate măsurile ilegale adoptate în lipsa unei consultări conforme cu legea;
2. solicită reluarea procesului de reorganizare într-un cadru legal, transparent și cu implicarea efectivă a organizațiilor sindicale reprezentative;
3. avertizează că, în lipsa respectării obligațiilor de dialog social, ne vom adresa instituțiilor europene competente, inclusiv Comisiei Europene, solicitând declanșarea unei proceduri de infringement împotriva Statului Român pentru încălcarea legislației comunitare privind consultarea și informarea lucrătorilor.

Vă reamintim că rolul partenerilor sociali este esențial într-un stat democratic și într-o administrație publică modernă și europeană. Lipsa consultării și ignorarea dispozițiilor legale nu vor rămâne nesancționate.

NOI NU suntem EI!
NOI suntem ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ! ”


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează