Confidenţialitate


FMI prognozează o creștere economică a României


FMI prognozează o creștere economică a României

Fondul Monetar Internațional prognozează o creștere economică a României în acest an de 7% și arată că ”revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul țărilor UE începând din trimestrul 4 al anului 2020”.  În ceea ce privește lupta împotriva corupției și eficientizarea administrației publice, FMI arată că acestea ”trebuie reenergizate”.

Experţii instituţiei financiare internaţionale arată, într-un comunicat de presă, că economia românească a făcut faţă relativ bine crizei COVID-19, iar reducerea Produsului Intern Brut de anul trecut,  indusă de pandemie, a fost considerabil mai mică decât media UE.

FMI estimează, pentru acest an, o redresare economică puternică în România, cu un avans al Produsului intern brut real de 7 procente, precizând, însă, că riscul principal de nerealizare a acestei prognoze este cel al unor schimbări negative neaşteptate în evoluţia pandemiei.

De asemenea, FMI prognozează un deficit fiscal de 6,8% din PIB, mai mic faţă de ținta stabilită de autorități, de 7,2% din PIB.

Totodată, reprezentanţii instituţiei cu sediul la Washington amintesc că autorităţile au asigurat, în pandemie, sprijinul fiscal necesar similar celor oferit de alte ţări din Uniunea Europeană, măsuri de sprijin au fost prelungite şi în anul 2021.

 

 

 


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează