Confidenţialitate


Flutur: Iniţiativa schimbării lui Cîţu a pornit de la filialele din sud | VIDEO


Flutur: Iniţiativa schimbării lui Cîţu a pornit de la filialele din sud | VIDEO

Preşedintele interimar al PNL declară că iniţiativa schimbării lui Florin Cîţu de la cârma formațiunii a pornit de la filialele din sudul țării.

„Starea de spirit din ultima vreme era destul de aprinsă şi erau nişte nemulţumiri”, a declarat Gheorghe Flutur, duminică seară, la Antena 3.

“Oamenii au ajuns la concluzia că trebuie să găsim o soluţie, pentru că în coaliţie avem de luat nişte decizii în perioada următoare, foarte rapid şi până la urmă am ajuns la acest deznodământ, care cred eu că este în regulă. Se simţea că e nevoie de o schimbare şi această schimbare a venit”, a adăugat el.

Fruntașul liberal s-a arătat încrezător că partidul va închide „foarte repede” acest subiect.

Congresul extraordinar al PNL, în cadrul căruia va fi ales noul preşedinte al formaţiunii, va avea loc pe 10 aprilie.

Consiliul Naţional al liberalilor a validat, duminică, o propunere în acest sens.

Membrii forului au fost de acord şi cu toate celelalte propuneri referitoare la numărul de delegaţi, precum şi la termenul pentru depunerea moţiunilor, notează Agerpres.

Astfel, a fost menţinută propunerea privind participarea unui număr de 1.300 delegaţi, dintre 617 delegaţi de drept şi 683 delegaţi aleşi.

Termenul pentru depunerea moţiunilor va fi miercuri, ora 18.00, iar dezbaterile în cadrul comitetelor directoare judeţene vor trebui să aibă loc până vineri, ora 22.00.

Un proiect de moţiune va fi acceptat dacă va avea susţinerea a cel puţin zece hotărâri de comitete directoare judeţene.

Comisia de organizare a Congresului va fi condusă de Robert Sighiartău şi îi va avea în componenţă pe Sebastian Bujduveanu, George Tuţă, Florin Roman, Gigel Ştirbu, Diana Băciună, Adrian Cosma, Bogdan Gheorghiu, George Şişcu.

Rămas fără sprijinul majorității liderilor PNL, Florin Cîțu a demisionat, sâmbătă, din funcția de președinte.


Ultimele stiri
Directorul World Vision România, Mihaela Nabăr, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…