Confidenţialitate

Florin Ristei, în Deșteptarea: De ce mai stau eu aici? – VIDEO

George Zafiu și Moise Guran au căutat să afle de la Florin Ristei ce l-a determinat să ia atitudine, în mod public.

”De ce mai stau eu aici?”, s-a întrebat, retoric, Florin Ristei, în direct la Europa FM, în Deșteptarea. El a mărturisit că frustrarea acumulată în ultimele zile l-a determinat ”să iasă din carapace”.

“Dragnea cere scuze oamenilor din pușcării.
Cere scuze oamenilor care, nevinovați fiind, se plimbau liniștiți prin parc, și au intrat, întâmplător, în penitenciar.
Cat de meschin și de mizerabil să fii, încât să ai tupeul să zici așa ceva la televizor?

Păi fmm, cere-le scuze părinților mei, care au muncit 50 ani la stat ca să crească doi copii și mai apoi să aibă o pensie de toată jena, cere scuze oamenilor care mor în accidente rutiere pentru că nu sunt străzile semnalizate cum trebuie, cere scuze celor care produc în țara asta și dau înapoi la stat peste jumătate din ce câștigă, cere scuze oamenilor care nu au niciun suport din partea sistemului, celor care se îndatorează toată viața doar ca să aibă un acoperiș, oamenilor care au ales să plece din țară, ca să-i întrețină pe cei mai putin norocoși, care încă sunt aici, cere scuze judecătorilor, medicilor, profesorilor, inginerilor, știi, oamenii ăia de care te despart niște facultăți și niște neuroni, care au citit kilometri de pagini, în timp ce tu “capturai” tot ce se putea.

Dar nu. Tu ceri scuze ălora care seamană cu tine. Că atâta poți!”, a scris Florin Ristei pe profilul de Facebook, gândurile sale devenind virale în ultimele zile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că nu îşi va da demisia din nicio funcţie şi a anunțat că „va zdrobi statul paralel“, precizând şi că nu se teme nici de preşedintele Klaus Iohannis, nici de şeful SRI Eduard Hellvig, nici de şefa DNA Laura Codruţa Kovesi.

Declaraţia care a trezit cele mai multe reacții este cea prin care le-a cerut scuze puşcăriaşilor.

„Îmi cer iertare acum în faţa dvs şi în faţa celor care ne privesc, miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi în tribunale pe baza aceluiaşi articol sovietic şi alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt şi alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu ştiu că au dosar. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal. Probabil că n-or să mă ierte.“

Liviu Dragnea a fost însă contrazis, la câteva ore după declarație, de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSNAP), care a comunicat că la începutul anului 2018 în puşcăriile din România erau 73 de condamnaţi pentru abuz în serviciu şi nu „mii“ cum a anunțat liderul PSD.