Confidenţialitate


Florin Cîțu: Românii aflați în Afganistan vor fi evacuați pe cale aeriană | AUDIO


Florin Cîțu: Românii aflați în Afganistan vor fi evacuați pe cale aeriană | AUDIO

Românii aflați în Afganistan vor fi evacuați pe cale aeriană. Premierul Florin Cîțu spune că sunt două variante luate în calcul, una dintre ele fiind să se apeleze la un transport organizat de  NATO. 35 de români așteaptă în prezent să fie scoși din aceasta țară, după ce talibanii au preluat puterea:

”Mai sunt 35 de români în acea zonă. I-am propus domnului președinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. În acest moment avem două variante, la care lucrăm: un avion în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru care merge direct acolo. Cel mai rapid ar putea să fie cel împreună cu NATO, vom vedea, dacă e cel cu varianta NATO, românii vor fi aduși până în Georgia, după aceea trimitem noi un avion acolo”. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministerul român de Externe a înființat o celulă de criză și a emis o alertă maximă, cerând tuturor celor care se mai află în Afganistan să părăsească imediat țara. Pentru a fi repatriati, românii se pot adresa ambasadei Romaniei din Pakistan, precizează premierul Florin Cîțu:

”Sunt și de la ONU și din mediu privat, sunt mai multe persoane, au fost 60, mai sunt 35. Sunt în siguranță, ținem legătura cu toți. Vreau să le transmit românilor care sunt acolo și nu au contactat misiunea noastră diplomatică din Pakistan să o facă cât mai repede. Nivelul de alertă este maxim, părăsiți imediat Afganistanul”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 


Ultimele stiri
Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează