Confidenţialitate


FIFA: Lumea fotbalului, în stare de şoc după tragicele incidente din Indonezia


FIFA: Lumea fotbalului, în stare de şoc după tragicele incidente din Indonezia

Violențele de pe stadionul din Indonezia sunt “o tragedie dincolo de orice imaginaţie”, a transmis preşedintele FIFA într-un comunicat difuzat duminică.

Cel puţin 125 de persoane au murit într-o busculadă creată, sâmbătă seara, după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa suporterii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren după un meci disputat pe stadionul Kanjuruhan din oraşul Malang, în provincia Java de Est.

Alte aproape 200 de persoane au fost rănite. Unii dintre supraviețuitori sunt în stare critică.

Autoritățile se tem că bilanțul deceselor va crește.

“Lumea fotbalului este în stare de şoc după tragicele incidente din Indonezia”, a comentat Gianni Infantino despre “o zi neagră pentru toţi cei care iubesc fotbalul”.

Oficialul a transmis, totodată, “cele mai profunde condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor care şi-au pierdut viaţa”.

“Împreună cu FIFA şi comunitatea fotbalului, gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către victime şi răniţi, precum şi către poporul Republicii Indonezia, Confederaţia asiatică (AFC), federaţia şi liga indoneziană în aceste momente dificile”, a adăugat preşedintele FIFA.

În Spania, înaintea meciurilor de duminică din La Liga, pe stadioane va fi păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor dezastrului.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…