Confidenţialitate


Fibromul uterin – o afecțiune ginecologică frecvent întâlnită


Fibromul uterin – o afecțiune ginecologică frecvent întâlnită

Una dintre cele mai întâlnite afecțiuni ginecologice este fibromul uterin. Acesta este o formațiune tumorală benignă și nu este un cancer, nu este malign.

Circa 20-40% dintre femei suferă de fibrom până la vârsta de 35 de ani, iar odată cu înaintarea în vârstă (până la 50 de ani), procentul poate ajunge până la 70-80%. După menopauză, ca urmare a reducerii concentrației hormonilor ovarieni, estrogen și progesteron, fibroamele nu mai cresc în dimensiuni.

Uterul, organ ce face parte din aparatul genital feminin, are un perete muscular, iar fibromul uterin apare în grosimea acestuia. Reprezintă o proliferare a celulelor musculare netede care formează unul sau mai mulți noduli de dimensiuni variate, care pot proemina la suprafața corpului uterin. Unele fibroame uterine ating dimensiuni foarte mari.

Deși multe dintre femeile cu fibroame uterine sunt asimptomatice, există situații în care simptomele provoacă disconfort sau conduc la suspiciunea pentru un diagnostic grav. Astfel, pot apărea sângerări menstruale anormale, dureri abdominale, probleme urinare sau de tranzit intestinal. Uneori, fibroamele fac dificilă aparția unei sarcini sau pot provoca probleme în timpul acesteia.

Oricare dintre aceste semne și simptome indică necesitatea prezenței la medicul de familie și apoi la medicul ginecolog. Investigațiile recomandate variază de la caz la caz. Nu este nevoie întotdeauna de intervenție chirurgicală pentru extirparea fibroamelor uterine.

În cazul în care totuși intervenția a avut loc, piesa chirurgicală este trimisă la laboratorul de anatomie patologică și numai medicul anatomo-patolog este cel care poate confirma cu certitudine diagnosticul, denumirea uzuală întâlnită pe buletinul histopatologic fiind de leiomiom uterin.

Orice femeie ar trebui să meargă la medicul ginecolog pentru controale periodice. Numai așa, eventualele afecțiuni grave sau mai puțin grave pot fi depistate la timp, înainte de apariția complicațiilor.


Ultimele stiri
Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO