Confidenţialitate


FEST(in) pe Bulevard, între 12 şi 21 octombrie, la Bucureşti


FEST(in) pe Bulevard, între 12 şi 21 octombrie, la Bucureşti

4 de spectacole din 9 ţări – România, Franţa, Polonia, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Italia, Serbia, Kazahstan – vor putea fi văzute la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului “FEST(in) pe Bulevard”, programată în perioada 12 – 21 octombrie, în mai multe spaţii din Capitală.

“La ediţia din acest an avem 34 de spectacole din 9 ţări – România, Franţa, Polonia, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Italia, Serbia, Kazahstan -, 4 colocvii – două organizate de Oltiţa Cântec şi dedicate întâlnirilor AICT.RO pe care le găzduim de câţiva ani, şi două organizate de teatrul nostru -, şase spectacole lectură coordonate şi concepute de Mihai Lungeanu şi de Alexandru Mâzgăreanu, două evenimente stradale şi 12 discuţii cu publicul după spectacole”, a declarat directorul Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş, relatează Agerpres.

Tema ediţiei este “Criza comunicării”, pentru că, spune Marinela Ţepuş, deşi suntem într-un secol al comunicaţiilor, iată că acele instrumente menite să ne facă să comunicăm la distanţă, să nu mai simţim distanţele, până la urmă au ajuns să ne alieneze”.

Ea a precizat că noutăţile ediţiei sunt “Bursa de spectacole”, care se va desfăşura în perioada 9 – 12 octombrie, la Teatrul Ţăndărică, şi la care vor participa peste 20 de invitaţi din Rusia, Armenia, Italia, Japonia, Israel, China, Franţa, Iran, precum şi colaborarea realizată cu Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova.

Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova şi fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare, a arătat că festivalul FEST(in) pe Bulevard “are personalitate şi nu seamănă cu niciun festival din România”.

Selecţia spectacolelor a fost realizată de către Narcisa Mocanu (curator teatral), Raluca Rădulescu (jurnalist teatral) şi Marinela Ţepuş (teatrolog).

“Am convenit de la început, dincolo de părerile noastre despre un spectacol sau altul, a fost că ne dorim foarte tare ca la această ediţie de festival să-i susţinem pe tinerii creatori de teatru. Aşa se explică şi faptul că avem o companie foarte-foarte tânără venită din Kazahstan. (…) Vorbind despre spectacolele din România, noi am fi vrut să facem un festival cam de două ori mai mare. În fiecare an, avem această discuţie, pentru că noi vrem de fiecare dată mai mult”, a declarat Raluca Rădulescu.

Deschiderea festivalului va fi făcută cu prezentarea în premieră, pe 12 octombrie, a spectacolului “Moliere” după Jean-Baptiste Moliere şi Mihail Bulgakov, semnat de regizorul rus Roman Feodori, producţie a Teatrului Nottara.

Din distribuţie fac parte Şerban Gomoi, Rareş Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Dani Popescu, Crenguţa Hariton, Cristina Juncu, Ada Navrot, Isabel Neamţu, Filip Ristovski, Mihaela Subţirică, Sorina Ştefănescu şi Laura Vasiliu.

Printre spectacolele din programul festivalului se numără şi “the_Marusya” de Aleksandr Andriaşkin (producţie a Companiei Dialog Dance, Kostroma, Rusia), “Blackout” de Serena Marossi şi Luca Citron (producţie a Smartlt Soc. Coop Impresa Sociale, Italia), “Disputa” de Pierre de Marivaux, regia Vlad Massaci (producţie a Teatrului Nottara şi a Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”, Arad), “Elefantul din cameră” de Sarah Ruhl, regia Dragoş Alexandru Muşoiu (producţie a Teatrului Naţional “Marin Sorescu”, Craiova), “Praf de stele” de Norm Foster, regia: Lucian Sabados (producţie a Teatrului Nottara), “Ilegitim” regia Adrian Sitaru, producţie a Teatrului Maghiar de Stat, Cluj.

Potrivit site-ului Teatrului Nottara, a VI-a ediţie a festivalului va cuprinde secţiunile “Criza comunicării”, “Bulevardul Comediei”, “Premiere în FEST(in)” – secţiune care cuprinde cele mai noi producţii ale Teatrului Nottara, “Planeta Shakespeare” – secţiune care se referă la parteneriatul pe care îl are Teatrul Nottara, începând cu această ediţie, cu Festivalul Internaţional Shakespeare, “Invitaţi speciali”, “Multi Art EXIT” – fostul festival de teatru pentru persoane private de libertate, “Spectacole-lectură” – pe texte care tratează criza comunicării, “Evenimente stradale” şi “In memoriam”, secţiune dedicată unor personalităţi teatrale dispărute, care au avut o contribuţie importantă la evoluţia teatrului românesc.

Spectacolele şi evenimentele conexe din cadrul festivalului vor avea loc la Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Ţăndărică, Excelsior, Institutul Balassi, librăria Cărtureşti – Verona, la care se adaugă şi două evenimente stradale.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…