Confidenţialitate

Femeia însărcinată a cărei fotografie a ajuns virală după atacul rușilor la maternitatea din Mariupol: S-au folosit de mine pentru a spune minciuni despre război

Una dintre cele mai cunoscute imagini ale războiului din Ucraina este fotografia tinerei mămici din Mariupol – Marianna Vyshemirsky. Fotografia cu ea însărcinată în mijlocul războiului a făcut înconjurul lumii, însă regimul de la Kremlin s-a folosit de aceasta pentru o companie de propagandă și dezinformare, scrie BBC într-un material în care au intervievat-o pe tânără.

Acoperită într-o pătură colorată, cu fruntea rănită și însângerată – aceasta este imaginea Mariannei Vyshemirsky, imagine comentată chiar de Consiliul de Securitate ONU.

Însă deși Marianna a supraviețuit atacului cu bombe lansat de Rusia, a trebuit să țină piept unui alt atac, de data aceasta personal: o campanie de propagandă și dezinformare din partea Rusiei în care regimul de la Kremlin o acuză că fotografia este trucată, iar ea este doar o actriță.

Sursa foto: BBC

Marianna Spring, autoarea materialului BBC, scrie că a încercat o lungă perioadă să o contacteze, iar atunci când a reușit în final să aibă un videocall cu ea i s-a părut ireal.

„Am fost amenințată că vor veni după mine, că mă vor găsi și mă vor ucide, iar copilul meu va fi tăiat în bucăți”, a povestit Marianna Vyshemirsky pentru BBC.

„Copilul acesta a ales să apară fix în momentele acestea grele, însă e mai bine că a venit așa decât să nu vină deloc”, a mai spus Marianna.

Cum arăta viața Mariannei în Mariupol înainte de război

Marianna lucra ca influencer de beauty și promova produse pe Instagram, iar soțul ei lucra în combinatul Azovstal.

„Aveam o viață simplă și liniștită. Apoi, lucrurile s-au întors pe dos pur și simplu”, a declarat femeia pentru BBC.

În momentul în care Marianna a fost internată în spital pentru că era însărcinată, Mariupol a devenit ținta numărul 1 a rușilor.

Viața Mariannei, după războiul provocat de Rusia

Pe 9 martie 2022, Marianna vorbea cu alte femei când a auzit o explozie. Și-a pus o pătură pe cap, iar apoi s-a auzit a doua explozie.

„Puteai să auzi cum zboară totul deasupra capului. Gloanțe, dar și alte lucruri. Sunetul acela îți face urechile să țiuie chiar și multă vreme după explozie…”, a mai spus Marianna.

Femeia s-a adăpostit în subsolul alături de alți civili. Fruntea ei a fost rănită de cioburi, însă medicii i-ar fi spus că nu are nevoie de copci. Marianna le-a cerut unor polițiști să-i dea voie să meargă în maternitate să-și recupereze lucrurile necesare bebelușului.

În timp ce stătea afară, în fața spitalului, așteptând să-și recupereze cele necesare, a fost fotografiată de câțiva jurnaliști de la Associated Press. Și i-au mai făcut o fotografie în timp ce cobora pe scările spitalului și se pregătea să iasă din clădire.

Sursa foto: BBC

Rusia s-a folosit de imaginea Mariannei pentru a spune că totul a fost regizat la maternitatea din Mariupol

Imaginea a devenit virală în online, însă regimul de la Kremlin a propagat ideea că femeia este o actriță care-și joacă rolul de femeie rănită,iar bombardamentul este de fapt o înscenare a ucrainenilor.

Ideea a fost propagată nu numai de autoritățile de la Kremlin, precum Ambasada Rusiei în Marea Britanie, dar și presa de stat a Rusiei.

Marianna nu a avut acces la internet în perioada în care s-a adăpostit din cauza bombardamentelor, așa că a văzut mesajele și acuzațiile Rusiei foarte târziu. Mesageria de Instagram i-a fost inundată cu mesaje de amenințare.

Sursa foto: BBC

A fost foarte greu și jignitor să citesc și să aud toate lucrurile acelea urâte pentru că ceea ce se vede în imagini… chiar am trăit momentele acelea”, a spus Marianna.

Femeia s-a abținut să critice direct campania de dezinformare a Rusiei, însă a criticat publicația Associated Press.

„Am fost jignită că jurnaliștii care m-au fotografiat și mi-au publicat poza pe internet nu au intervievat și altă femeie însărcinată care să confirme că acest atac chiar a avut loc”, a spus Marianna.

Femeia a spus că poate din această cauză unii au crezut că totul a fost regizat. Însă Marianna a fost ultima femeie evacuată, iar în acel moment au ajuns jurnaliștii Associated Press la spital.

Marianna, ținta rușilor în campania de dezinformare

La câteva zile după atac, Marianna a născut o fetiță pe nume Veronika. Ca mulți alții, Marianna și Yuri erau disperați să plece din Mariupol. A fost imposibil, pentru săptămâni întregi, să fie contactată. Apoi a apărut într-un interviu cu Denis Seleznev, un blogger care este cunoscut ca susținător al separatiștilor ruși. În acel moment au apărut speculații despre cât ar fi de liberă să spună exact ce vrea și ce gândește.

Conversația BBC cu Marianna a fost de asemenea organizată prin intermediul lui Denis. Marianna a vorbit cu BBC din casa sa, Denis a fost prezent acolo, însă nu a intervenit în interviul BBC. O mare parte din ceea ce spune în interviul cu BBC subminează minciunile guvernului rus.

Kremlinul a sugerat în mod eronat și în mod repetat că spitalul care a fost atacat era spitalul numărul unu din Mariupol și că acesta nu mai era operațional. Dar echipa de dezinformare a BBC a identificat spitalul în care se afla Marianna – spitalul numărul trei.

BBC a contactat Ambasada Rusiei la Londra pentru comentarii.

Marianna confirmă faptul că spitalul a tratat-o în siguranță pe ea și pe alți pacienți – contrar afirmațiilor rusești potrivit cărora nu funcționa ca unitate medicală. De asemenea, Rusia a susținut că spitalul a fost preluat de regimentul Azov – controversatul grup naționalist ucrainean care a fost asociat cu neonaziștii, acuzații pe care ei înșiși le neagă.

Comentariile făcute de Marianna în interviul cu Denis au fost selectate de oficialii ruși pentru a susține că soldații au forțat-o pe Marianna și pe celelalte femei însărcinate să acționeze ca scuturi umane.

Dar Marianna mi-a spus că nu erau militari ucraineni staționați în clădirea în care se afla ea. Ea spune că a văzut soldați ucraineni în unitatea de oncologie din clădirea de vizavi de maternitate. Nu este clar dacă erau sau nu bazați acolo.

Cu toate acestea, interviul acordat de Marianna lui Denis Seleznev a fost folosit de Kremlin pentru a sugera alte minciuni.

Oficialii ruși au profitat de comentariile ei potrivit cărora nu crede că exploziile de la spital au fost cauzate de un atac aerian, lăsând să se înțeleagă că pagubele au fost provocate de bombardamentele ucrainene.

Jurnaliștii de la AP au documentat dovezi că a fost o lovitură aeriană, inclusiv înregistrări video în care se poate auzi un avion. La fața locului, atât un soldat, cât și un ofițer de poliție spun că atacul a fost o lovitură aeriană.

De asemenea, în fotografii este vizibil un crater uriaș despre care experții în muniție spun că ar fi putut fi provocat doar de o lovitură aeriană.

Sursa foto: BBC

Citește și: Belarus introduce pedeapsa cu moartea pentru „tentativa” de act terorist. Este vizată inclusiv Svetlana Tihanovskaia | AUDIO