Federația Română de Gimnastică, reacție după suspendarea provizorie a Anei Maria Bărbosu. Ioan Suciu: Procedura nu are legătură cu depistarea unei substanțe interzise. Suntem alături de sportivă
Sursa foto: FRG
Prima reacție a Federației Române de Gimnastică (FRG), după ce Agenţia Internaţională de Testare (ITA) a confirmat că gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost suspendată provizoriu pentru că a încălcat regulamentul antidoping. Sportiva a fost căutată de trei ori, în 12 luni, la locația pe care o transmisese pentru o verificare neanunțată, dar nu a fost găsită în niciuna dintre dăți.
Președintele Federației Române de Gimnastică spune pentru Europa FM că FRG o sprijină pe Ana Maria Bărbosu după decizia ITA.
„Federația este alături de sportivă și o sprijină pe parcursul întregii sale activități sportive, inclusiv în această perioadă. În acest moment, nu avem cunoștință despre existența unui dosar înregistrat la TAS în această cauză. Federația respectă cadrul regulamentar internațional aplicabil pe durata suspendării provizorii și va gestiona această situație în conformitate cu regulamentele și procedurile în vigoare”, a transmis președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, pentru Europa FM.
Ce înseamnă suspendarea provizorie a gimnastei?
Europa FM l-a întrebat pe Ioan Suciu ce înseamnă această suspendare provizorie și până când poate ține.
„Suspendarea provizorie este o măsură procedurală prevăzută de regulamentul internațional antidoping pe perioada în care cazul este analizat. Nu reprezintă o decizie finală și este important de precizat că această procedură nu are legătură cu depistarea unei substanțe interzise. Durata suspendării depinde de desfășurarea procedurilor și de calendarul stabilit de organismele competente, inclusiv de etapele de apărare și contestare prevăzute de regulament”, a explicat Ioan Suciu pentru Europa FM.
Europa FM: În afară de această suspendare provizorie, ce riscă gimnasta pentru că a ratat trei controale antidoping în decurs de un an?
Președintele FRG a precizat că, pe perioada suspendării, sportiva nu va putea participa la competiții oficiale sau la activități desfășurate sub egida organismelor sportive internaționale semnatare ale Codului Mondial Anti-Doping.
Ioan Suciu, președintele FRG: Regulamentul internațional prevede că fiecare caz este analizat individual
„Conform Codului Mondial Anti-Doping, trei situații de tip whereabouts failures într-o perioadă de 12 luni pot constitui o încălcare a regulamentelor antidoping și pot atrage o suspendare de doi ani, aceasta fiind sancțiunea standard prevăzută pentru astfel de situații. Regulamentul internațional prevede însă că fiecare caz este analizat individual, inclusiv în funcție de circumstanțele concrete, gradul de culpă și elementele prezentate în cadrul procedurilor de apărare și contestare. În anumite situații, sancțiunea poate fi redusă. Pe durata suspendării provizorii, sportiva nu poate participa la competiții oficiale sau la activități desfășurate sub egida organismelor sportive internaționale semnatare ale Codului Mondial Anti-Doping, până la soluționarea procedurilor aflate în desfășurare. În acest moment, cazul se află în analiză și nu există o decizie finală asupra fondului cauzei”, a explicat președintele FRG.
Ioan Suciu, președintele FRG: „Am discutat cu Ana Maria Bărbosu. Tratăm această situație cu responsabilitate și echilibru”
Europa FM: Cum a fost posibil ca Ana Maria Bărbosu să nu fie găsită de trei ori pentru a face controlul antidoping? Ați discutat cu gimnasta?
„Procedura vizează obligații administrative foarte stricte privind actualizarea permanentă a informațiilor de localizare pentru controalele antidoping în afara competiției. Sportivii de înaltă performanță gestionează frecvent competiții, deplasări internaționale, cantonamente și programe sportive sau academice desfășurate în mai multe țări și fusuri orare. Aceste situații reprezintă o realitate relativ nouă și presupun o complexitate administrativă mult mai mare decât în trecut.
Am fost în permanentă legătură cu sportiva pe perioada în care aceasta și-a desfășurat activitatea sportivă și academică în SUA. Obligațiile administrative privind actualizarea informațiilor în platforma de localizare, comunicarea datelor necesare și disponibilitatea pentru testare au fost gestionate de sportivă, conform regulamentelor internaționale aplicabile.
În același timp, Federația a menținut dialogul cu sportiva și au existat în corespondențe telefonice și prin e-mail pentru clarificarea aspectelor administrative și pentru prevenirea unor eventuale probleme legate de localizare și disponibilitatea pentru controalele antidoping.
Am discutat cu Ana Maria Bărbosu și tratăm această situație cu responsabilitate și echilibru, respectând atât dreptul sportivei la apărare, cât și confidențialitatea procedurilor aflate în desfășurare”.
Ana Maria Bărbosu a fost suspendată, joi, provizoriu de Agenţia Internaţională de Testare (ITA), din cauza încălcării regulamentului antidoping, respectiv trei abateri de la furnizarea localizării într-o perioadă de 12 luni, a anunțat joi ITA. Sportiva a transmis pe contul său de Instagram că „această situație nu are nicio legătură cu substanțe interzise”.
Sportivii incluși într-un grup de testare înregistrat, cum este și cazul Anei Maria Bărbosu, au obligația de a comunica zilnic locația în care se află, precum și un interval orar specific de 60 de minute în care vor fi disponibili pentru testare. Scopul este de a permite organizațiilor antidoping să localizeze sportivii pentru a-i testa în afara competiției, fără preaviz.






