Confidenţialitate


Expoziţia permanentă a MNLR, inaugurată


Expoziţia permanentă a MNLR, inaugurată

Astăzi a fost inaugurată expoziţia permanentă a MNLR, care acoperă patru niveluri ale noului sediu al Muzeului Național al Literaturii Române.

Curtea acestuia va  găzdui lecturi, dezbateri şi proiecţii.

Structurat pe patru niveluri, spaţiul de 1.000 de metri pătraţi din strada Nicolae Creţulescu găzduieşte manuscrise originale, fotografii, obiecte personale care au aparţinut scriitorilor.

În plus, cu ajutorul unor sisteme audio-video, vor putea fi vizionate filme bazate pe romane celebre şi ascultate lecturi în interpretări ale unor actori cunoscuţi.

Parterul este dedicat poeziei, etajul întâi – prozei şi criticii, mansarda – teatrului şi demisolul – unei galerii intitulate ”Bucureştiul literar şi artistic”. Aici sunt expuse aproximativ 1.500 de obiecte.

Spaţiile, pentru care muzeul a colaborat cu mai mulţi arhitecţi din grupul Zeppelin, vor putea găzdui mai multe evenimente – lansări de carte şi lecturi publice. Investiţia pentru noua expoziţie din strada Nicolae Creţulescu – amenajare şi aparatură – a fost de 150.000 de euro, potrivit managerului instituţiei, Ioan Cristescu.

 

Până la finalul lunii martie, muzeul poate fi vizitat gratuit. De la 1 aprilie, preţul unui bilet pentru accesul în Muzeul Naţional al Literaturii Române va fi de 5 lei (adulţi) şi 2,5 lei (elevi), iar el va funcţiona după orarul 10.00 – 18.00.

 

În luna iulie 2014, MNLR a început evacuarea spaţiului pe care îl ocupa pe Bulevardul Dacia. Arhiva sa, care cuprinde peste 300.000 de manuscrise – patrimoniu ce se află în subordinea Ministerul Culturii – a fost mutată atunci la etajul al doilea din Casa Presei, într-un spaţiu administrat de Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi.

În 2017, muzeul va împlini 60 de ani de la înfiinţare.

Europa FM a realizat un reportaj despre Muzeul Literaturii Române, reportaj care poate fi ascultat AICI.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează