Confidenţialitate


Explozia de la bordul navei GAS LISBON, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Marinarii ar fi fost atacați de trei ori, afirmă timonierul petrolierului: Au fost trei drone


Explozia de la bordul navei GAS LISBON, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Marinarii ar fi fost atacați de trei ori, afirmă timonierul petrolierului: Au fost trei drone

Sursa foto: Europa FM

O explozie s-a produs în noaptea de luni spre marți la bordul navei GAS LISBON, aflată la aproximativ 14 mile marine de Sfântu Gheorghe. Cei 17 membri ai echipajului – filipinezi,  turci,  georgieni și indieni, au fost evacuați și salvați, iar trei dintre ei, care au fost răniți, au fost transportați la Sulina pentru a primi îngrijiri medicale, anunță Ministerul Transporturilor.

UPDATE 16:00. Marinarii ar fi fost atacați de trei ori

Marinarii susțin că ar fi fost atacați de trei ori. Aleksandre Megrelidze este timonierul petrolierului.

„Trei drone. Primul atac a fost la puntea superioară, dupa cinci secunde, la cabine, și, după trei minute, la tribord”, a spus Aleksandre Megrelidze, trimonierul petrolierului.

Update 15:00. Nava GAS LISBON nu prezintă niciun risc pentru turiști, populație sau pentru activitățile desfășurate pe litoralul românesc

Autoritatea Navală Română precizează că, având în vedere poziția navei, aflată la aproximativ 14 mile marine de țărm, precum și starea actuală a acesteia și a încărcăturii, nu există niciun risc pentru turiști, populație sau activitățile desfășurate pe litoralul românesc.

Autoritatea Navală Română, prin MRCC Constanța, continuă să coordoneze monitorizarea incidentului, în cooperare cu toate instituțiile implicate, pentru asigurarea siguranței navigației și gestionarea situației.

Autoritatea Navală Română anunță că va informa publicul cu privire la orice evoluție semnificativă. Cazul a fost preluat pentru cercetare de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Update 13:05. Starea celor trei marinari răniți în incidentul de la bordul navei GAS LISBON nu este gravă

Doi dintre marinari au arsuri la nivelul mâinilor și feței, iar al treilea are zgârieturi provocate de cioburi și un traumatism.

Deocamdată, niciunul dintre cei trei nu necesită transferul la București. Marinarii rămân internați și sunt supravegheați medical, a declarat managerul Spitalului Județean Tulcea, Tudor Năstăsescu.

Update 11:05. MApN, pregătit să ia parte la gestionarea incidentului produs la bordul navei comerciale GAS LISBON

Ministerul Apărării Naționale este pregătit să sprijine instituțiile responsabile de gestionarea incidentului produs în dimineața zilei de 21 iulie la bordul navei comerciale GAS LISBON, sub pavilion liberian, aflată în tranzit prin Zona Economică Exclusivă a României.

MApN anunță că are pregătit un elicopter IAR-330 Puma Naval, precum și două nave militare ale Forțelor Navale Române. La nevoie, forțele mobilizate pot fi suplimentate.

De asemenea, Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Hidrografică Maritimă, a transmis o avertizare de navigație prin care navele sunt informate să evite zona în care s-a produs incidentul.

Update 09:55. Cei trei răniți au ajuns, cu ajutorul navei multirol aparținând ISU TL, în municipiul Tulcea

Cele trei victime au ajuns, cu ajutorul navei multirol aparținând ISU TL, în municipiul Tulcea, de unde vor fi preluate și transportate la spital cu ambulanțe SMURD și ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanta ( SAJ), potrivit ISU Tulcea.

Update 09:42. Cei 17 membri ai echipajului au fost recuperați în siguranță de nava SAR Apollo

Alerta a fost primită la ora 00:05 de MRCC Constanța, centrul de coordonare a salvării maritime din cadrul Autorității Navale Române, transmite Autoritatea Navală Română. Incidentul a fost confirmat atât prin mesaje radio, cât și prin sistemul Cospas-Sarsat.

Imediat după primirea alertei, MRCC Constanța a coordonat operațiunea de salvare și a mobilizat navele SAR Apollo și SAR Artemis, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, precum și alte mijloace de intervenție disponibile.

Din cauza distanței, comunicarea directă cu nava s-a desfășurat cu dificultate, iar informațiile au fost transmise prin intermediul unei alte nave aflate în apropiere.

Cei 17 membri ai echipajului au fost evacuați în plute de salvare și recuperați în siguranță de nava SAR Apollo. Cei trei răniți au fost transportați în Portul Sulina, unde au fost preluați de echipajele medicale.

Autoritățile au emis și un aviz către navigatori, prin care toate navele din zonă sunt informate să păstreze o distanță de cel puțin trei mile marine față de locul incendiului.

Update 9:30. Președintele Nicușor Dan: nava a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României

„În cursul nopții trecute, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul țărmului românesc. 
La scurt timp după incident, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare s-au deplasat la fața locului și au evacuat întregul echipaj, inclusiv cei trei membri răniți. Toți au fost aduși în siguranță la țărm. 
De asemenea, un remorcher trimis în zonă se asigură că nava nu intră în derivă și că nu reprezintă un pericol suplimentar pentru siguranța navigației.
Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica circumstanțele, cauzele și responsabilitățile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. 
Nava provenea din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul ucrainean Reni”, transmite președintele Nicușor Dan.

Știrea inițială

Toți cei 17 membri ai echipajului au fost salvați de autoritățile navale române și sunt aduși la Tulcea. Sunt trei răniți.

Surse pentru Europa FM au declarat că nava ar fi fost lovită de o dronă. Petrolierul a fost abandonat, iar la bord se află propan, existând în continuare pericol de explozie.

Nava se află însă la o distanță suficient de mare de țărmul românesc și, în acest moment, nu reprezintă un pericol pentru viețile oamenilor.

Nava GAS LISBON, care încă arde, este abandonată și în pericol de explozie.

 

 


Ultimele stiri
Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie…

Columbia: Cel puțin 20 de oameni au murit după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit vestul…

Președintele interimar al CNA, după incidentul de la Cluj: „Instituțiile din România ar trebui să se comporte în…

Proteste în București, la opt ani de la violențele din 10 august. Dosarul riscă să se prescrie în…

Nicușor Dan a sesizat CCR în legătură cu modificările aduse legii integrității. Care sunt principalele obiecții

Nicușor Dan îi cheamă marți pe liderii partidelor la Cotroceni pentru legea salarizării unitare

Nivelul Dunării scade din nou, iar Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită din cauza debitului…

Autostrada A3 Transilvania: 12 kilometri între Zimbor și Poarta Sălajului se deschid circulației | AUDIO

Italia recunoaște oficial Episcopia Ortodoxă Română. Ce drepturi au românii care trăiesc acolo | AUDIO

Cel puțin 27 de persoane rănite pe o plajă din Spania, după ce un foc de artificii a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează