Confidenţialitate


Eurovision 2021: Roxen a avut o nouă sesiune de repetiții | VIDEO


Eurovision 2021: Roxen a avut o nouă sesiune de repetiții | VIDEO

Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, a susținut, miercuri, o nouă sesiune de repetiții pe scena Rotterdam Ahoy, după trei zile în care producătorii evenimentului au pus în aplicare indicațiile primite în urma primelor probe.

Roxen și echipa s-au declarat mulțumiți de îmbunătățirile aduse show-ului, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu organizatorii la prima repetiție.

„Ne simţim mult mai confortabil pe scenă şi deja se simte asta. Repetiţia de astăzi ne-a dat o energie incredibilă, pe care sper să o simțiți și voi pe 18 mai. Ştiu că mulţi au avut emoţii după prima repetiţie, dar noi mergem cu încredere către prima semifinală!”, a spus Roxen.

„Suntem foarte mulțumiți că am reușit să transmitem emoția și energia piesei dincolo de sticlă și sunt convinsă că marți, Roxen va avea o seară de neuitat cu Amnesia”, a declarat Liana Stanciu, șefa delegației României la Eurovision.

A urmat o nouă conferință de presă și o serie de interviuri cu jurnaliștii acreditați la eveniment. Pentru reprezentanta României, urmează repetiția generală din 17 mai, cea în care juriul va acorda punctajele pentru concurenți.

Eurovision Song Contest 2021 debutează marți, 18 mai, cu prima semifinală, cea în care va cânta și Roxen, reprezentanta României, și va fi transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe TVR+.

Eurovision Song Contest 2021 are loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai și va fi difuzat în direct la TVR. Roxen, reprezentanta României la ediţia cu numărul 65 a concursului, va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală, pe 18 mai.

Foto credit: EBU / Thomas Hanses


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu