Confidenţialitate


Eurovision 2014: Reprezentantii Romaniei au facut deja primele repetitii (AUDIO)


Înainte de a pleca din țară, Paula Seling și Ovi au declarat că show-ul țării noastre nu e deocamdată, gata: organizatorii caută o soluție pentru ca pe scena daneză să poată fi proiectate holograme.

Donatan & Cleo, cu piesa ‘Slavic girls’ speră să ducă Polonia în marea finală. Printre atuuri: un grup de poloneze și dansuri tradiționale.

Toate privirile se vor îndreptat spre Conchita – reprezentanta Austriei, care, deși poartă fustă, nu a renunțat la barbă.

Este anul baladelor. Reprezentantul Norvegiei, Carl Espen și ‘Silent Storm’.

Și Elveția speră nu numai la finală, dar și la un loc cât mai sus în topul final. Sebalter și ‘Hunter of Stars’.

Grecia schimbă ritmul anul acesta cu Freaky Fortune și ‘Rise Up’.

Prima semifinală are loc pe 6 mai, a doua pe 8 mai. În cele două seri vor fi alese câte 10 țări care vor intra în finala Eurovision de pe 10 mai, alături de grupul ‘big 5’ – cei cinci mari finanțatori ai concursului: Germania, Marea Britanie, Franța, Spania și Italia.


Ultimele stiri
Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează