Confidenţialitate


Europa FM i-a dus pe copiii de la Asociația “Ana și Copiii” la Expoziția Comorile Egiptului Antic


Europa FM i-a dus pe copiii de la Asociația “Ana și Copiii” la Expoziția Comorile Egiptului Antic

Europa FM împreună cu Expoziția Comorile Egiptului Antic desfasoară în această perioadă o campanie prin care oferă șansa elevilor să descopere o colecție impresionantă de exponate – artefacte originale și replici fidele ce oglindesc etapele de dezvoltare ale Egiptului Antic.

Copiii de la Asociația “Ana și Copiii” sunt printre câștigătorii care au vizitat expoziția în cadrul concursului propus pe europafm.ro. După ce au văzut peste 300 de exponate, replici și originale, aceștia au fost impresionați, mai ales că multe dintre obiecte provin din colecții private sau sunt reproduceri despre care au citit în cărțile de istorie.

Asociaţia „Ana şi Copiii” este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, având ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenţă socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi măsuri de conştientizare şi sensibilizare socială şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii.

Îți poți înscrie și tu clasa în concursul de pe europafm.ro și poți vizita expoziția Comorile Egiptului Antic până la sfârșitul lunii iunie!


Ultimele stiri
Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO