Confidenţialitate


Instructorul de yoga Eugen Mîrtz, elevul lui Gregorian Bivolaru, trimis în judecată pentru viol și trafic de persoane | AUDIO


Cătușe pe masa judecătorului.

Un instructor de yoga, fondator al mişcării spirituale “Alchimia Vieţii” şi fost elev al lui Gregorian Bivolaru, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de persoane şi viol în formă continuată. În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată patru complici ai yoghinului, un bărbat si 3 femei. Faptele ar fi avut loc în 2012.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Eugen Mîrtz își racola victimele din rândul cursanților și le obliga să facă videochat

Procurorii îl acuză pe Eugen Mîrtz, în vârstă de 63 de ani, că a constituit un grup infracţional organizat împreună cu ceilalți patru inculpați, urmărind exploatarea a 15 victime. Prezentându-se ca fondator şi instructor de yoga în cadrul unor centre de rang european în domeniu, Mîrtz își racola victimele din rândul cursanţilor.

Sub pretextul unei evoluţii spirituale, condiţiona victimele să accepte relaţii sexuale cu el, iar ulterior, prin tehnici manipulative, le determina să producă materiale cu conţinut sexual explicit pentru platformele online dedicate adulţilor – afirmă anchetatorii. Victimele erau ţinute în apartamente deţinute sau închiriate de către inculpaţi.

Activitatea de videochat se desfăşura în două locaţii din Sectorul 5. Astfel, inculpaţii au obţinut peste un milion 400.000 de euro. Procurorii DIICOT au cerut menţinerea sechestrului asigurător pus asupra a 12 imobile şi terenuri aparţinând inculpaţilor şi a aproape 300.000 de lei.

Sursă foto: Shutterstock

Citește și: Cererea Elenei Udrea de reducere a pedepsei cu 154 de zile, admisă de Tribunalul Prahova. Decizia nu e definitivă | AUDIO

 


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează