Confidenţialitate


Emoții pentru jucătorii echipei Pandurii Târgu-Jiu la decolarea spre Viena


Emoții pentru jucătorii echipei Pandurii Târgu-Jiu la decolarea spre Viena

Emoții pentru jucătorii echipei Pandurii Târgu-Jiu. Avionul care îi transporta spre Viena a avut probleme la decolare.

Din cauza unei defecțiuni, aeronava a aterizat aseară în capitala Austriei cu o întârziere de aproximativ 6 ore.

Fotbaliștii au făcut însă haz de necaz.

Lotul echipei Pandurii Târgu Jiu a ajuns aseară, în jurul orei 21:30, pe aeroportul din Viena, cu o întârziere de aproximativ şase ore. De acolo, jucătorii au plecat spre Slovenia – unde au ajuns după aproximativ 12 ore de la plecarea din Bucureşti.

Întârzierea a fost cauzată de o defecțiune la computerul de bord al avionului.

După ce a ratat decolarea de 2 ori,  aeronava s-a întors de la capătul pistei de decolare şi pasagerii au fost relocaţi pe alte curse.

Fotbaliștii de la Pandurii au decolat până la urmă în jurul orei 19:30.

Președintele echipei Narcis Răducan a făcut însă haz de necaz.

„Au senzori de antrenor la bord. S-au prins că n-avem principal şi de aceea nu pleacă avionul.” – a spus acesta.

Numele noului antrenor al echipei urmează să fie anunţat în următoarele zile.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…