Confidenţialitate


Eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională, au decis judecătorii CCR. Foștii parlamentari își vor primi retroactiv pensiile restante


Eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională, au decis judecătorii CCR. Foștii parlamentari își vor primi retroactiv pensiile restante

Potrivit surselor Europa FM, judecătorii au admis în ședința de joi cererea depusă de foști parlamentari care și-au cerut înapoi beneficiile pierdute anul trecut printr-o lege votată aproape în unanimitate de Parlament. La aproape două ore, CCR a emis un comunicat oficial prin care admite că Legea privind eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională.

UPDATE 17:19. CCR, comunicat oficial: Legea privind eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională

Curtea Constituțională a României a emis un comunicat de presă prin care anunță că a admis excepția de neconstituționalitate a Legii nr.7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor totodată afirmând că Legea nr. 7 / 2021 este neconstituțională.

Știrea inițială

Decizia prin care legea de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost declarată neconstituțională a fost luată cu o majoritate de 6 la 2. Motivul este unul care ține de formă, nu de fond. Judecătorii au decis că parlamentarii nu au respectat procedurile atunci când au votat actul normativ.

Consecința deciziei este că pensiile speciale vor reintra în plată dacă Parlamentul nu va vota din nou legea cu respectarea tuturor procedurilor în vigoare.

Nu mai puțin de 70 de foști parlamentari au ajuns în fața Curții Constituționale cu procesele pe care le-au intentat forului legislativ pentru că le-a tăiat pensiile speciale. Mult mai mulți însă, peste 200, se judecă pe același motiv în instanțele de drept comun din toată țara.

Printre numele sonore care își cer înapoi pensiile speciale se numărăr foștii premieri Adrian Năstase și Petre Roman, Gabriel Oprea, Teodor Meleșcanu sau Vasile Blaga.

Aceste beneficii, acordate printr-o lege inițiată și votată de PSD în 2015, au fost eliminate în februarie anul trecut.

Toate partidele au votat pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, mai puțin UDMR, formațiune ai cărei membri s-au abținut.

În momentul eliminării pensiile speciale erau 827 de beneficiari, foști senatori și deputați, care primeau între 2.000 și 15.000 de lei pe lună. Efortul bugetar pentru plata acestor pensii speciale era de un milion de euro pe lună.

Acum, foștii parlamentari își vor primi inclusiv pensiile restante pe anul trecut, în total peste 12 milioane de euro.

De menționat că trei dintre judecătorii constituționali care s-au pronunțat în această speță sunt foști parlamentari, care au beneficiat până anul trecut de pensii speciale.


Ultimele stiri
Un preot și soția lui le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință, arată o…

Pluton de elită, fără precedent, la competiția tRUNsylvania International 10K: cei mai rapizi alergători pe șosea ai momentului…

DEȘTEPTAREA: Elevii, chemați să poarte negru la școală în semn de protest

Constanța: Trageri cu muniție reală la Capu Midia. Militari români și turci simulează respingerea unui atac aerian |…

Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează