Confidenţialitate


Elevii navetiști din toată țara, nevoiți să meargă la școală pe banii lor, deși transportul este, legal, gratuit


Elevii navetiști din toată țara, nevoiți să meargă la școală pe banii lor, deși transportul este, legal, gratuit

Este un paradox care ține de birocrație, și asta pentru că Legea 226 din 2020, care stabilește gratuitatea transportului nu are nici acum norme de aplicare.

Șefii Consiliilor Județene le cer responsabililor din Guvern să elaboreze de urgență normele de aplicare ale legii, astfel încât cheltuielile legate de transportul elevilor să poată fi decontate.

Sunt luni bune de cînd mai multe consilii județene, precum și Uniunea Națională A Consiliuilor Județene, trimit responsabililor din capitală adrese și solicitări, care până acum au rămas fără răspuns.

Așa a făcut și Consiliul Județean Vrancea, iar adresele au ajuns la Ministerul Transporturilor, la Ministerul Educației, la cel al Dezvoltării, fără să existe însă un răspuns clar.

Tocmai de aceea, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, face un apel public către responsabilii de la București să publice cât mai repede normele de aplicare a Legii 226, astfel încît naveta elevilor să poată fi decontată.

În Vrancea, potrivit lui Cătălin Toma, Consiliul Județean a ajuns la o înțelegere cu transportatorii, care le-au dat autorităților o păsuire, în așteptarea normelor.

Practic, elevii circulă gratuit în baza promisiunii că legea va putea fi pusă în aplicare cât mai repede.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Claudia Toader

Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează